1. [DEX '09] BONTI, bontesc, vb. IV. Tranz. A teși muchia unui obiect, dându-i o formă cilindrică. – Din bont.
2. [MDA2] bonti vt [At: DEX2 / Pzi: ~tesc / E: bont2] A teși muchiile unui obiect, dându-i formă cilindrică.
3. [DEXI] bonti vb. IV. tr. (compl. indică muchiile, vîrfurile unor obiecte din fier, lemn etc.) A turti, a toci, dîndu-i o formă cilindrică. • prez.ind. -esc. /bont + -i.
4. [DEX '09] BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.
5. [MDA2] bont2, boantă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.
6. [DEXI] bont, boantă adj. 1 Care este cu vîrful retezat; fără vîrf, ciuntit. Cu un creion bont mîzgîlise coperta unei cărți. 2 (despre degete, mîini, picioare etc.) Care este scurt și gros. Degetele boante și groase ca niște cîrnăciori ♦ Ciunt, tăiat. 3 (despre cîini) Care are botul turtit. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși (ODOB.). 4 (despre oameni) Care este gras. • pl. bonți, -te. /etimol. nec.
7. [CADE] BONT2 I. adj. 1 Ciuntit, cu vîrful retezat ¶ 2 Ciung: el da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere (D.-ZAMF.). II. sn. (pl. boante) Mîini sau picioare ciuntite.
8. [DLRLC] BONT2, BOANTĂ, bonți, boante, adj. 1. Fără vîrf; ciuntit, turtit, retezat, tocit. Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Scurt și gros. Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20. Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de cîini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.
9. [DLRM] BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vîrf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mîini, picioare etc.) Scurt și gros.
10. [Șăineanu, ed. VI] bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante, mâini ciuntite: cu boantele desfășă copilul ISP. [Formă nazalizată din but, trunchiu, ca ciont din ciot].
11. [Scriban] 2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.
12. [DOOM 3] bonti (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontesc, 3 sg. bontește, imperf. 1 bonteam; conj. prez. 1 sg. să bontesc, 3 să bontească
13. [DOOM 2] bonti (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bontesc, imperf. 3 sg. bontea; conj. prez. 3 să bontească
14. [DOOM 3] bont1 adj. m., pl. bonți; f. boantă, pl. boante
15. [DOOM 2] bont1 adj. m., pl. bonți; f. boantă, pl. boante
16. [DRAM 2021] bont, adj., s.n. 1. Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. 2. Sul. 3. Legătură de fân. ■ Sensurile 2 și 3 sunt atestate doar în Maram. din dreapta Tisei. ■ (onom.) Bont(a), nume de familie în jud. Maram. – Probabil forma nazalizată din but „trunchi” (Șăineanu).
17. [DRAM 2015] bont, adj., s.n. – 1. (adj.) Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. 2. (s.n.) Sul. 3. (s.n.) Legătură de fân. ♦ Sensurile 2 și 3 sunt atestate doar în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). ♦ (onom.) Bont, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); probabil forma nazalizată din but „trunchi” (Șăineanu, NDU).
18. [DRAM] bont, boantă, adj. – Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. – Probabil forma nazalizată din but „trunchi” (NDU).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL