1. [DEX '09] BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
2. [MDA2] buf1 i [At: CREANGĂ, P. 32 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect, de o lovitură sau de o explozie.
3. [DEXI] buf1 interj. Cuvînt care imită zgomotul înfundat produs prin cădere, izbire, explozie etc. Buf! Cade în groapa cu jăratec (CR.). • /<form. expr.
4. [CADE] BUF1 interj. Imită sunetul înfundat produs de o cădere la pămînt, de izbirea cu putere de un obiect tare sau de o descărcătură de armă de foc: și cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu jăratic (CRG.); aruncă... burduful jos și prinde a-l îmblăti cu bîta: buf! buf! (RET.).
5. [DLRLC] BUF1 interj. Onomatopee care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau (mai rar), de descărcarea unei arme de foc. V. poc, puf. Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208. Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.
6. [DLRM] BUF1 interj. Cuvînt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
7. [Șăineanu, ed. VI] buf! int. exprimă 1. sgomotul unei căderi sau al unei exploziuni: a da buf de perete; 2. sgomotul umflării fălcilor. [Onomatopee].
8. [Scriban] 2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.
9. [MDA2] bof[1] i vz buf
10. [MDA2] bofa[1] i vz buf
11. [CADE] BOF! interj. = BUF!
12. [DLRLC] BOF interj. v. buf.
13. [DLRLC] BOFA interj. v. buf.
14. [Scriban] bof, interj. care arată huietu căderiĭ unuĭ corp greŭ. V. buf.
15. [DOOM 3] buf3 interj.
16. [DOOM 2] buf2 interj.
17. [DER] buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și confundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).
18. [DRAM 2021] buf, interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui obiect: „...o făcut cu ie: buf de părete” (Bilțiu, 2007: 405). – Formă onomatopeică (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL