1. [DEX '09] BLEG, BLEAGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug, blegit; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. sb. bleka.
2. [MDA2] bleg, ~eagă [At: COSTINESCU / V: -ec, ~eacă a, -eahă sf / Pl: ~egi, -ege / E: ns cf srb bleka] 1 a (D. animale) Cu urechi care atârnă Si: (fam) blegit2, clăpăug. 2-3 a (D. urechi) Care atârnă sau sunt depărtate de cap. 4 a (D. oameni) Cu urechi blegi (3). 5-6 a (D. oameni) Moale (și cam prost). 7 a (Pop; îe) Cu capul ~ Cu mintea slabă. 8 av (Fig) Toropit. 9 av (Fig) Trist. 10 smi (Reg; prt; îf bleahă) Prost.
3. [DEXI] bleg, bleagă adj. 1 (despre urechile animalelor) Care atîmă în jos. ♦ (despre animale) Cu urechi care atîmă în jos; clăpăug. ♦ (despre urechile oamenilor) Care sînt îndepărtate de cap (și atîrnă în jos). ♦ (despre oameni) Care are urechile îndepărtate de cap. 2 Fig. (despre oameni) Care este lipsit de energie, de voință; molatic; prost, nătărău. Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite (SADOV.). ◊ (subst.) Noi stăm ca blegii în cafenele (CAR.). • pl. blegi, -ege. /cf. srb. bleka.
4. [CADE] BLEG adj. 1 🐒 Cu urechile lungi și lăsate în jos (mai adesea despre porci, apoi despre cîini și oi, și chiar despre cai) ¶ 2 fig. familiar Molatec, nătărău: cît era de lung și de ~, începu să se bocească (D.-ZAMF.)
5. [DEX '98] BLEG, BLEAGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. scr. bleka.
6. [DLRLC] BLEG, BLEAGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit; pleoștit, fi (Despre unele obiecte) Cu marginile atîrnînd în jos; pleoștit. La un semn al baghetei sale magice, [scamatorul] făcea să apară din pălăria lui bleagă doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. 2. (Despre ființe) Moale, molatic, molîu; (numai despre oameni) prost, tont, nătărău. Te-ai gîndit că ți-ar fi tare rușine dacă te-ar vedea, așa bleg și speriat... prietenii tăi. PAS, Z. I 266. Fără să pricep cum dintr-un pui auriu și micuț poate să iasă o găină bleagă și pestriță. CAMIL PETRESCU, T. II 157. Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite: era cel mai bogat om din sat. SADOVEANU, P. M. 31. ◊ (Adverbial) Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca de loc a erou, umblînd bleg, trăgîndu-și picioarele după el. D. ZAMFIRESCU, R. 225. ◊ (Substantivat) Noi stăm ca blegii în cafenele. CARAGIALE, O. II 138.
7. [DLRM] BLEG, BLEAGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Moale, molîu; (despre oameni) prost, nătărău. 2. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit. – Comp. sb. bleka „prost”.
8. [Șăineanu, ed. VI] bleg a. 1. (despre câini sau porci) cu urechile mari și lăsate în jos; 2. fig. molatic, nătărău, prost. [Origină necunoscută].
9. [Scriban] bleg, bleágă adj., pl. blegĭ (cp. cu germ. welk, veșted, saŭ rus. blèklyĭ, veștejit, palid, d. germ. bleich. Cp. și cu fleac și vgr. blax, blakös, bleg). Moleșit, clăpăug, care atîrnă în loc să stea drept; urechĭ blegĭ. Fig. Prost, gogoman. – Și blec (Șez, 3, 151). În Olt, și bleonc, bleoancă, și flenc, fleancă.
10. [MDA2] bleahă sf vz bleg
11. [MDA2] blec1, ~eacă a, smf[1] vz bleg
12. [DOOM 3] bleg adj. m., pl. blegi; f. bleagă, pl. blege
13. [DOOM 2] bleg adj. m., pl. blegi; f. bleagă, pl. blege
14. [DER] bleg (bleagă), adj. – 1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (S. m.) Paiață. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ „bun”, sb. blag „bun, pașnic” (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. și sb. blek „tont”, cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleșcăi); bleojdi, vb. (a fleșcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-și aținti privirea spre ceva), cf. pleoști (DAR se gîndește la o der. din sl. blistati „a străluci”, „a vedea”, ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti „a vedea”; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formație); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiași rădăcini expresive îi aparține bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se folosește în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir.
15. [Argou] bleg, blegi s. m. 1. (peior.) cap. 2. om naiv. 3. bărbat impotent.
16. [Argou] bleagă, blege s. f. 1. femeie proastă. 2. femeie molâie / lălâie.
17. [Argou] bleahă, blehe s. f. om naiv / ușor de păcălit.
18. [Argou] pulă bleagă expr. individ neînsemnat / fără personalitate
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL