1. [DEX '09] BINEMERITAT, -Ă, binemeritați, -te, adj. Care este meritat cu prisosință. – V. binemerita.
2. [MDA2] binemeritat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: binemerita] Binemeritare.
3. [MDA2] binemeritat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: binemerita] Meritat cu prisosință.
4. [DEXI] binemeritat, -ă adj. Care este obținut pe drept; meritat cu prisosință. Iată dar sfîrșitul binemeritat a celui care a trădat Basarabia pentru ca s-ajungă domn (EMIN.). • pl. -ți, -te. /v. binemerita.
5. [DEX '09] BINEMERITA, binemerit, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc. – Bine + merita.
6. [MDA2] binemerita vi [At: DA ms / Pzi: binemerit / E: bine + merita] (Urmat de determinări introduse prin pp „de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva.
7. [DEXI] binemerita vb. I. intr. (cu determ. introduse prin prep. „de la”) A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie (ALECS.). • prez.ind. binemerit. /bine + merita.
8. [CADE] *BINEMERITA (-it) vb. intr. A face o faptă meritorie, demnă de stimă, de recunoștință, de răsplată: a binemeritat de la patrie (ALECS.) [bine + merita].
9. [DEX '98] BINEMERITA vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”) A câștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Bine + merita.
10. [DLRLC] BINEMERITA vb. I. Intranz. (Rar, mai ales la perf. c.; urmat de determinări introduse plin prep. «de la») A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. A binemeritat de la patrie. ALECSANDRI, T. I 247.
11. [DLRM] BINEMERITA vb. I. Intranz. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „ de la”; folosit la perf. c. și gerunziu) A cîștiga dreptul la recunoștința cuiva. – Din bine1 + merita.
12. [MDN '00] BINEMERITA vb. intr. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva. (< bine + merita)
13. [Scriban] *binemérit a -á v. intr. (lat. benemeréri, -méritus). Fac marĭ serviciĭ cuĭva, merit multa luĭ recunoștință: Scipione a binemeritat de la patrie.
14. [DOOM 3] binemerita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemerit, 2 sg. binemeriți, 3 binemerită; conj. prez. 1 sg. să binemerit, 3 să binemerite (mai frecv. la timpuri trecute și compuse)
15. [DOOM 2] binemerita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemerit, 2 sg. binemeriți, 3 binemerită; conj. prez. 3 să binemerite (mai frecvent la timpuri trecute și compuse)
16. [MDO] binemerita
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL