1. [DEX '09] BIFURCA, pers. 3 bifurcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.
2. [MDA2] bifurca vtr [At: I. IONESCU, M. 68 / Pzi: 3 ~furcă / E: fr bifurquer] 1-2 A (se) despărți în două ramuri, direcții sau sensuri.
3. [DEXI] bifurca vb. I. refl. (despre drumuri, artere etc.) A se împărți în două. • prez.ind. pers. 3 bifurcă. /<fr. bifurquer.
4. [CADE] *BIFURCA (-furc) vb. refl. A se înfurci, a se împărți în două ramuri (ca furca de fîn) [fr. < lat.].
5. [DLRLC] BIFURCA pers. 3 bifurcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri (ca brațele unei furci). E un punct, însă, unde drumul nostru se bifurcă, și de aici încolo mergem pe căi diferite. HOGAȘ, DR. II 169.
6. [DLRM] BIFURCA, pers. 3 bifurcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer.
7. [DN] BIFURCA vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifurc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].
8. [MDN '00] BIFURCA vb. refl. a se despărți în două ramuri, direcții. (< fr. bifurquer)
9. [Șăineanu, ed. VI] bifurcà v. a împărți în două părți.
10. [Scriban] *bifúrc și a -á v. tr. (bi- și furcă; fr. bifurquer v. intr.). Ramific în doŭă: drumu se bifurcă. Fig. Învățămîntu se bifurcă, se desparte în doŭă.
11. [DOOM 3] bifurca (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifurcă, imperf. 3 pl. se bifurcau; conj. prez. 3 să se bifurce; ger. bifurcându-se
12. [DOOM 2] bifurca (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifurcă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL