1. [MDA2] beucă sf [At: ȘEZ. II, 149 / V: bău~, (reg) bâu~ / A: (1) beucă / E: nct] 1 (Reg) Pârâu adânc și cu gropi pe coasta muntelui. 2 (Reg) Prăpastie. 3 Adâncitură strâmtă între dealuri împădurite, considerată loc rău. 4 (Pop; îe) A da (sau a intra) în bâucă A conduce o căruță într-o beucă (3). 5 (Mol) Parte superioară a capului.
2. [DEXI] beucă s.f. (reg.) 1 Pîrîu adînc și cu gropi pe coasta muntelui. 2 Prăpastie. 3 Adîncitură strîmtă între dealuri împădurite. ◊ Expr. A da (sau a intra) în bîucă = a conduce o căruță într-o beucă. • pl. -ci. și bîucă s.f. /etimol. nec.
3. [CADE] BEUCĂ1 (pl. -ci) sf. Olten. 🌐 Văgăună, scobitură neregulată făcută în pămînt de ape ¶ 2 Vălcea prăpăstioasă.
4. [CADE] ❍BEUCĂ2 (pl. -ci) sf. Mold. 🫀 Partea superioară a țestei capului.
5. [DLRM] BEUCĂ, beuci, s. f. Văgăună, scobitură neregulată săpată de ape; loc prăpăstios. [Pr.: be-u-]
6. [Scriban] béŭcă f., pl. ĭ (cp. cu vgerm. binge, ngerm. beuge, adîncătură, cotitură). Olt. Văgăună: bezna din beŭcile pădurilor, într’o beŭcă era culcușul lupuluĭ (N. Pl. Ceaur 11 și 48).
7. [MDA2] băucă sf vz beucă
8. [DEXI] bîucă s.f. v. beucă.
9. [DOOM 3] beucă (desp. beu-) (reg.) s. f., g.-d. art. beucii; pl. beuci
10. [DOOM 2] beucă (beu-) s. f., g.-d. art. beucii; pl. beuci
11. [DER] beucă (beuci), s. f. – Rîpă, prăpastie. – Var. băucă. Origine necunoscută. Nu este deloc probabilă der. propusă de Diculescu 182, din v. germ. biugo. Este cuvînt de circulație restrînsă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL