1. [DEX '09] BERILIU s. n. Element chimic, metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, folosit la aliaje și ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. béryllium.
2. [MDA2] beriliu sn [At: MACAROVICI, CH. 354 / V: -um / Pl: ~ii / E: fr béryllium] (Chm) Metal alcalino-pământos, cenușiu, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant Si: (înv) gluciniu.
3. [DEXI] beriliu s.n. (chim.) Element chimic, metal alb-cenușiu, casant, dur și ușor, puțin răspîndit în natură, care este folosit în unele aliaje ușoare (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici), la fabricarea anumitor oțeluri speciale și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare (Be). • și berilium s.n. /<fr. béryllium.
4. [DEX '98] BERILIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. béryllium.
5. [DLRLC] BERILIU s. n. Metal foarte dur, folosit ca dezoxidant sau ca adaos la aliaje pentru a le mări duritatea.
6. [DLRM] BERILIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant. [Pr.: -li-u] – Fr. béryllium.
7. [DN] BERILIU s.n. Metal alb, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, întrebuințat în unele aliaje ușoare și la fabricarea anumitor oțeluri speciale. [Pron. -liu, var. berilium s.n. / < fr. béryllium].
8. [MDN '00] BERILIU s. n. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare. (< fr. béryllium)
9. [Scriban] *beríliŭ n. (d. beril). Un corp simplu bi- și trivalent, cu greutatea atomică de 9,1.
10. [MDA2] berilium sn vz beriliu
11. [DEXI] berilium s.n. v. beriliu.
12. [DN] BERILIUM s.n. v. beriliu.
13. [DOOM 3] beriliu (element chimic) [liu pron. lĭu] s. n., art. beriliul; simb. Be
14. [DOOM 2] beriliu (element chimic) [liu pron. lĭu] s. n., art. beriliul; simb. Be
15. [DE] BERÍLIU (< fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287°C, p. f. 2.960°C); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786.
16. [DE] Be, simbol chimic pentru Beriliu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL