1. [DEX '09] BĂJENAR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Băjeni + suf. -ar.
2. [MDA2] băjenar sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/9 / V: bej~, (reg) bejăn~ / Pl: ~i / E: băjeni + -ar] 1-6 Persoană care își părăsea, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din pricina (invaziilor dușmanului sau a) persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale și care se reîntorcea după trecerea primejdiei. 7 (Rar) Emigrant. 10 Persoană reîntoarsă din bejenii (1-3). 11 (Reg) Om sărac lipit pământului.
3. [DEXI] băjenár s.m. (înv.) Persoană care își părăsea, vremelnic, casa, ținutul, țara, din cauza unor invazii, a unor persecuții, a unor catastrofe etc. • pl. -i. și bejănár, bejenár s.m. /băjeni + -ar.
4. [CADE] †BĂJENAR Mold., BEJENAR, BEJĂNAR sm. Fugar, pribeag, cel ce-și părăsește casa fugind prin alte locuri, ca să scape de urgia năvălirilor dușmane: fugiseră toți... și se făcuseră băjenari prin păduri (R.-COD.); a fi poate vr’un bejănar care vrea să intre argat la mine (ALECS.) [băjenie].
5. [DEX '98] BĂJENAR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Băjeni + suf. -ar.
6. [DLRLC] BĂJENAR, băjenari, s. m. (Învechit și arhaizant) Fugar care (împreună cu alții) își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria, din pricina unei invazii dușmane, a persecuțiilor politice, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. V. emigrant. Auzi, să fugi la munte, ca băjenarii! D. ZAMFIRESCU, R. 26. (în forma bejenar) De cîte ori i-a văzut pe bejenarii Moldovei, revărsați în lunile de toamnă și de iarnă, nu mărturiseau unde se duc, de teamă să nu se îngrămădească prea mulți într-un loc, să nască prisos de brațe și să rămîie fără muncă. CĂLUGĂRU, O. P. 37. (În forma bejănar) Au rămas... bejănarii, pînă în ziua de azi, prăpădiți de vatra părintească. SADOVEANU, N. F. 29. Să fie vrun tîlhar... nu cred... a fi, poate, vrun bejănar care vra să intre argat la mine. ALECSANDRI, T. 607. Variante: bejenar, bejănar s. m.
7. [DLRM] BĂJENAR, băjenari, s. m. (Înv. și arh.) Fugar care își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. [Var.: bejănar, bejenar s. m.] – Din băjeni + suf. -ar.
8. [DEX '09] BEJĂNAR s. m. v. băjenar.
9. [DEX '09] BEJENAR s. m. v. băjenar.
10. [MDA2] bejănar sm vz băjenar
11. [MDA2] bejenar sm vz băjenar
12. [DEXI] bejănar s.m. v. băjenar.
13. [DEXI] bejenar s.m. v. băjenar.
14. [CADE] ❍BEJĂNAR, ❍BEJENAR... 👉 BĂJENAR...
15. [Șăineanu, ed. VI] bejenar m. fugar, emigrant: un bejenar vrea să intre argat la mine AL. [Slav. BEJANŬ, fugar].
16. [Scriban] bejenár (est) și bă- (vest) m. (d. bejenie. Și sîrb. bježunar). Vechĭ. Fugar pribeag, emigrant, refugiat. În est pop. bejă-.
17. [DOOM 3] băjenar (înv.) s. m., pl. băjenari
18. [DOOM 2] băjenar (înv.) s. m., pl. băjenari
19. [IVO-III] băjenar.
20. [DLRLV] BEJENAR s. m. (Mold.) Fugar, pribeag. Dînd peste bejenari peste Trotuș, au luat pre un om să-l petreacă pănă l-a scoate den dumbravă la Domnești. PSEUDO-MUSTE; cf. N. COSTIN. ◊ (Adjectival) Lupu Vornicul … au pus de tot omul bejănar să deie cîte doi lei. NECULCE. Etimologie: bejeni + suf. -ar. Vezi și bejenări, bejeni, bejenie, bejenire, bejenit.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL