1. [MDA2] barbure sm vz barbur
2. [CADE] ❍BARBURE 👉 BARBUR.
3. [MDA2] barboră[1] sf vz barbură
4. [MDA2] barbur1 sm [At: LIUBA-IANA, M. 119 / V: ~e / Pl: ~i / E: lat barbuta, -ae] (Reg) 1-4 Partea de jos a lamei (cuțitului sau a) fierului (ori a toporului) sau a bardei etc. 5 Cep.
5. [MDA2] barbur2 sn vz barbură
6. [MDA2] barburară sf vz barbură
7. [MDA2] barbură sf [At: H II, 34 / V: ~rară, ~bur / Pl: ~re / E: lat barbara] (Reg) 1 Obicei de Sfânta Barbara (4 dec.). 2 (Bot; reg) Călin (Viburnum opulus). 3 (Bot) Fructul călinului.
8. [CADE] ❍BARBUR, BARBURE sm. 1 Băn. Trans. Colțul dreptunghiular din partea de jos a toporului, a unui cuțit, etc., călcîiu: m’am tăiat cu barburul cuțitului ¶ 2 Trans. 👕 Clin triunghiular cusut la pieptul și la spatele cămășilor bărbătești: Tu cămașă mi-i croi... Pe barburul dinainte Pune plug cu șase vite, Pe barburul din-apoi Pune plug cu șese boi (IK.-BRS.) [lat. barbulus < barba].
9. [Șăineanu, ed. VI] barbur m. Tr. un fel de broderie pe partea de sus a cămășilor țărănești. [Lat. BARBULA, firele de arniciu sau de mătase ale barburilor fiind asemănate unei mici barbe].
10. [Scriban] bárbur și bárbure m. (d. barbă saŭ lat. bárbula, bărbuță). Trans. Încrețiturile triangulare de la gîtu cămășiĭ la pĭept și la spate. Partea de la vîrf a tăișuluĭ unuĭ cuțit. Cov. Cep, cuĭ de lemn care unește pin muche doŭă scîndurĭ, ca la fundurile butoaielor.
11. [DER] barbur (-ri), s. m. – 1. Ascuțișul unui topor. – 2. Cep (de îmbinare), unire, legătură, racordare. – 3. Broderie în formă de triunghi pe pieptul unei cămăși. Lat. barbula „bărbă mică” (Hasdeu 2516; REW 949; Candrea-Dens., 136; DAR). – Der. bărbătură, s. f. (incizie la urechea oilor, în formă de triunghi).
12. [DER] barbură (-re), s. f. – 1. Sărbătoare a sfintei Barbara. În această zi se obișnuiește să se ungă fața copiilor cu miere, zahăr sau cu suc de fructe de călin pentru a-i feri de vărsat. – 2. Plantă, călin (Viburnum opulus). Lat. Barbara (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 191). Cuvîntul și obiceiul, de origine catolică, trebuie să fie relativ moderne. – Der. bărbura, îmbărbura, vb. (a ține obiceiul de ziua sfintei Barbara; a unge fața copiilor).
13. [DE] BÁRBURE (BARBUR) s. m. Clin cu terminație în formă de M, intercalat în fața și spatele unui anumit tip de cămașă bărbătească, din unele zone ale Transilvaniei.
14. [DAR] barbur, barburi, s.m. (reg.) 1. partea de jos a tăișului securii, a cuțitului. 2. cep sau cui la obada roții. 3. parte lărgită in triunghi la cămășile țărănești
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL