1. [DEX '09] BĂRĂGAN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentând caractere de stepă. – Et. nec.
2. [MDA2] bărăgan sn [At: ALAS 16 VI, 1929, 5/4 / Pl: ~uri / E: nct] 1-2 Șes întins (sterp sau) roditor, acoperit de ierburi, fără păduri sau așezări omenești. 3 Câmp imens. 4 Stepă. 5 (Fig) Loc fără hotar și fără stăpân, pustiu și îndepărtat. 6 (Îe) A striga (sau a umbla, a se comporta) ca pe ~ A fi lipsit de educație. 7 (Fig) Om leneș și corpolent.
3. [DEXI] bărăgán s.n. 1 (geomorf.) Șes întins, care are caractere de stepă, cu secetă vara și cu viscole iarna. 2 Fig. Loc fără hotar și fără stăpîn, pustiu și îndepărtat. • pl. -uri. /etimol. nec.
4. [DLRLC] BĂRĂGAN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentînd caractere de stepă (ierburi dese, populație rară etc.). Așa ar fi vrut să-și înceapă Cocor scrisoarea către cineva de departe, tocmai de la Malu-Surpat, lîngă bărăganul de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 108.
5. [DLRM] BĂRĂGAN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentînd caractere de stepă.
6. [Șăineanu, ed. VI] Bărăgan n. câmpie întinsă în județul Ialomița, lungă de 60-80 kilometri, lipsită aproape cu totul de apă și arbori, partea cea mai sterilă a Munteniei azi transformată în suhaturi și locuri de arătură.
7. [Șăineanu, ed. VI] bărăgan n. loc necultivat și sterp (după întinsa câmpie a Bărăganului).
8. [Scriban] bărăgán n., pl. urĭ și e (poate d. baragă adică „țara lupilor”). Cîmp imens, ca Ialomița. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna iute fără să ĭei în samă lumea de pe jos.
9. [DOOM 3] Bărăgan (regiune) s. propriu n.
10. [DOOM 3] bărăgan (șes) s. n., pl. bărăganuri
11. [DOOM 2] bărăgan (șes) s. n., pl. bărăganuri
12. [DOOM 2] Bărăgan (nume de loc) s. propriu n.
13. [DE] BĂRĂGAN, subunitate estică a Cîmpiei Române, cuprinsă între văile, Mostiștei, Dunării, Buzăului și reg. subcarpatică; acoperită de loess și presărată cu crovuri, dune și lacuri sărate. Caracteristica principală este dată de interfluviile largi, de mare netezime, cu scurgere semiendoreică și ape subterane adînci. Climat de stepă și soluri cernoziomice, propice culturilor cerealiere, de floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, tutun etc., unele pe terenuri irigate. Considerat grînarul țării.
14. [Onomastic] BĂRĂGAN; Iorga atribuie acestui toponim origine pecenegă, cu sensul de stepă, pus alături de curgan (Ist. Rom. III, p. 32, n. 3), ignorînd părerea justă a lui Drăganu (DR VIII 133 – 135), că este la origine un nume de persoană; de fapt numele satului Bărăgan, azi Mihai Viteazul (Enc) s-a extins de timpuriu asupra cîmpiei dimprejur, după ce circulase îndeajuns ca nume de persoană. 1. Bărăgan, Radu, munt. (RI VIII 199); – G. (T-Jiu); Puțul lui Bărăgan, 1615, doc., olt. (Has); -ul, Marin (16 B IV 240); -ul Radu din Mărăcineni, Bz. (17 B IV 182); Bărăgan, fam., act. în Bărbătești – Gorj, 1911; – fam., act. în Loviștea (BG LIV 195); – M. (Tel 58). 2. Numele se întîlnește de multe ori în funcția de toponim: Bărăganul, moșie lîngă Glavaciog (16 B I 192), apoi în diverse regiuni din Oltenia și Muntenia, aplicat la văi, dealuri, fără nici o legătură cu ideea de stepă sau cu cea de mlaștină, cum îl explicase și Hasdeu; la origine rămîne tot numele de persoană.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL