1. [Scriban] așteámătu și -ăt adv. (lat. ex-tĭmĭtus, rudă cu teamăt). Olt. Munt. În taĭnă, încet, pe ascuns: a se apropia, a călca așteamătu (Teod. P. P. 554, 566, 637).
2. [CADE] ❍AȘTEAMĂT(U) adv. Încet, agale, pas cu pas: Turcii unde-l auzea, Așteamăt s’apropia (TEOD.); se luă așteamătu după el (RV.-CRG.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL