1. [MDA2] atrățel sm [At: LB / V: araț-, ară-, areț- / Pl: ~el / E: mg aracél cf otrățel] (Bot; reg) Planta erbacee din familia boraginaceelor cu miros neplăcut, cu tulpina acoperită cu peri moi de culoare cenușie, cu frunze verzi-albicioase cu puf fin, cu flori de culoare roșu-închis, rar albe, care crește pe pământ pietros, calcaros, necultivat Si: limba-câinelui, plescaiță-roșă (Cynoglossum officinale).
2. [CADE] ATRĂȚEL sm. 🌿 = 1 ARĂRIEL ¶ 2 = LIMBA-MIELULUI.
3. [Șăineanu, ed. VI] atrățel m. plantă numită și limba câinelui (Cynoglossum). [Ung. ATRACÉL, de unde și forma redusă arățel].
4. [Scriban] atrățél, V. otrățel.
5. [Scriban] otrățel m., pl. eĭ (cp. cu lat. utricellus, burdufaș, că otrățelu de apă are niște beșicuțe cu aer care-l fac să plutească. D. rom. ar veni ung. atracél și ceh. jitrocel, patlagină. V. rotoțel și tortel). Numele maĭ multor plante boraginee, precum: boraginea saŭ limba mĭeluluĭ (borrago officinalis), ale căreĭ florĭ îs sudorifice și bune contra tusiĭ, ĭar frunzele comestibile. Altă plantă (onosma arenarium), care crește pin locurĭ aride. Altă plantă, numită și limba cîneluĭ (cynoglossum officinale). Otrățelu de baltă saŭ al bălților (utricularia vulgaris), o plantă din altă familie, caracterizată pin niște beșicuțe cu aer așezate supt florĭ ca să le ție la suprafața apeĭ. Aceste beșicuțe aŭ un capac pe care-l pot împinge insectele ca să intre, dar care nu se maĭ deschide pentru ĭeșire, și așa insectele mor acolo servind ca hrană planteĭ. – Și otroțel, atrățel și arățel.
6. [DER] atrățel (atrăței), s. m. – Plantă, limba cîinelui (Cynoglossum officinale). Mag. atracél „Borrago officinalis” (Cihac, II, 477; DAR; Gáldi, Dict., 83).
7. [DAR] atrățel s.m. (reg.) plantă erbacee denumită și limba câinelui
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL