1. [DEX '09] ASTATINIU s. n. Element chimic radioactiv din grupul halogenilor. – După fr. astatine, germ. Astatine.
2. [MDA2] astatiniu sns [At: DN3 / P: ~niu / V: astatin / E: ger Astatinium, fr astatine] (Chm) Element radioactiv sintetic.
3. [DEX '98] ASTATINIU s. n. Element chimic radioactiv din grupul halogenilor. [Pr.: -ni-u] – După fr. astatine, germ. Astatine.
4. [DN] ASTATINIU s.n. (Chim.) Element radioactiv sintetic. [Pron. -niu. / < germ. Astatinium, fr. astatine, cf. gr. astatos – instabil].
5. [MDN '00] ASTATINIU s. n. element radioactiv sintetic. (< germ. Astatinium, fr. astatine)
6. [MDA2] astatin sn vz astatiniu
7. [MDA2] At2 sm [At: MDENC / E: fr At] Simbol chimic pentru astatiniu.
8. [DOOM 3] astatiniu [niu pron. nĭu] s. n., art. astatiniul; simb. At
9. [DOOM 2] astatiniu [niu pron. nĭu] s. n., art. astatiniul; simb. At
10. [DE] ASTATIN (după fr. {i}; {s} gr. astatos „instabil”) s. n. Element chimic radioactiv din familia halogenilor (At.; nr. at. 85, m. at. 210). A fost descoperit pe cale artificială în 1940 de D.R. Corson, K.R. Mackenzie și E. Segrè. Liniile spectrale ale elementului au fost identificate (1939) în produsele de dezintegrare ale radonului de H. Hulubei.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL