1. [DEX '09] ASPIRAT, -Ă, aspirați, -te, adj., s. f. (Sunet) pronunțat cu aspirație (2). – V. aspira.
2. [MDA2] aspirat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: aspira] 1-5 Aspirare (1-5).
3. [MDA2] aspirat2, ~ă a [At: PONI, F. 90 / Pl: ~ați, ~e / E: aspira] 1 (D. aer) Inspirat. 2 (D. substanțe) Inhalat. 3 (D. aer sau apă) Tras cu pompa. 4 (Fon) Rostit cu aspirație (4).
4. [CADE] *ASPIRAT adj. 1 p. ASPIRA ¶ 2 📖 Rostit cu aspirațiune: „h” este un sunet ~ ¶¶ contr. NEASPIRAT.
5. [DLRLC] ASPIRAT, -Ă, aspirați, -te, adj. (Fon., despre sunete; adesea substantivat, f.) A cărui pronunțare este însoțită de o emisiune puternică de aer.
6. [DLRM] ASPIRAT, -Ă, aspirați, -te, adj. (Fon., despre sunete; adesea substantivat, f.) A cărui pronunțare este însoțită de o emisiune puternică de aer. – V. aspira.
7. [DN] ASPIRAT, -Ă adj. (Fon.; despre sunete) Cu pronunțarea întovărășită de o puternică emisiune de aer. [<aspira].
8. [MDN '00] ASPIRAT, -Ă adj. (fon.; despre sunete) pronunțat cu aspirație (3). (< aspira)
9. [Șăineanu, ed. VI] aspirat a. rostit cu o aspirațiune.
10. [Scriban] *aspirát, -ă adj. (d. aspir). Gram. Pronunțat puternic, adică bine suflat, vorbind de sunetu H. Adv. A pronunța aspirat.
11. [DEX '09] ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira odată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.
12. [MDA2] aspira [At: (a. 1866) URICARIUL, VII, 229 / Pzi: aspir și, rar ~rez / E: lat aspirare, fr aspirer] 1 vt A inspira. 2 vt (Pex) A inhala, o dată cu aerul, alte substanțe, sub formă de pulbere, gaze etc. 3 vt A trage cu o pompă un gaz sau un lichid. 4 vt (Fon) A rosti un sunet astfel încât, înainte sau simultan cu articularea lui, coardele vocale să aibă poziția de inspirație, sunetul fiind însoțit sau precedat de o spirantă laringală, notată aproximativ prin litera „h” 5 vi (Fig) A năzui spre ceva.
13. [CADE] *ASPIRA (-ir) I. vb. tr. 1 A trage aerul în plămîni ¶ 2 📻 A trage un lichid într’un tub prin pompare, prin facerea vidului ¶ 3 📖 A rosti cu aspirațiune. II. vb. intr. A fi stăpînit de gîndul, de dorul de a dobîndi ceva, de a ajunge la ceva, a năzui: trăiau uitați... fără să aspire la slujbe mai înalte (I.-GH.) [fr.].
14. [DEX '98] ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a tinde către ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.
15. [DLRLC] ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. (Despre ființe) A trage sau a sorbi aerul în plămîni; p. ext. a inspira o dată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. (Absol.) Aspiră o dată scurt pe nas și pe urmă încă o dată lung. SEBASTIAN, T. 83. ♦ (Despre o pompă) A trage un lichid în sus prin micșorarea presiunii aerului. 2. Intranz. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A năzui, a tinde, a ținti către ceva. Aspiră la titlul de fruntaș în producție.
16. [DLRM] ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plămîni; p. ext. a inspira odată cu aerul și alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A năzui, a ținti către ceva. – Fr. aspirer (lat. lit. aspirare).
17. [DN] ASPIRA vb. I. 1. tr. A trage aer în plămîni; a inspira. ♦ (Despre o pompă) A trage, a absorbi (un fluid) prin modificarea presiunii aerului. ♦ A pronunța un sunet întovărășindu-l de un sunet laringal. 2. intr. (Fig.) A ținti, a năzui, a tinde spre ceva. [P.i. aspir, conj. -re. [< fr. aspirer, it. aspirare < lat. adspirare].
18. [MDN '00] ASPIRA vb. I. tr. 1. a trage aer în plămâni; a inspira. 2. (despre o pompă) a absorbi (un fluid, praful etc.) 3. a pronunța un sunet, întovărășindu-l de un sunet laringal. II. intr. (fig.) a năzui, a tinde (spre). (< fr. aspirer, lat. adspirare)
19. [Șăineanu, ed. VI] aspirà v. 1. a trage aerul în plămâni; 2. Gram. a rosti din gâtlej (litera h); 3. fig. a dori foarte.
20. [Scriban] *aspír, a -á v. tr. (lat. ad-spiro saŭ a-spíro, -spiráre. V. con-, in-, re- și tran-spir, expir, suspin). Trag aeru în plămînĭ. Trag un lichid cu pompa. Pronunț din gît (litera H). V. intr. Pretind, tind: a aspira la domnie.
21. [DOOM 3] aspirat adj. m., pl. aspirați; f. aspirată, pl. aspirate
22. [DOOM 2] aspirat adj. m., pl. aspirați; f. aspirată, pl. aspirate
23. [DOOM 3] aspira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aspir, 3 aspiră; conj. prez. 1 sg. să aspir, 3 să aspire
24. [DOOM 2] aspira (a ~) vb., ind. prez. 3 aspiră
25. [DGSSL] ASPIRAT, -Ă Sunet a cărui rostire se caracterizează prin prezența unui suflu expirator. Acest suflu poate preceda rostirea unei vocale, fiind notat prin h (lat. homo; germ. Wilhelm), dar apare frecvent în rostirea consoanelor oclusive* (în engleză, [p, t, k] la inițială de cuvânt sau de silabă, înaintea unei vocale accentuate, au o pronunțare aspirată; [ph, th, kh]; în română, ociusivele finale sunt rostite cu o ușoară aspirație: caph, poth, cadh, rogh etc.). Suflul specific rostirii aspiratelor se explică prin faptul că glota se deschide, permițând scurgerea aerului. L.I.R.
26. [DTL] ASPIRAT, -Ă adj. (< aspira < fr. aspirer, it. aspirare, lat. adspirare): în sintagma sunet aspirat (v.).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL