1. [DEX '09] ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de Biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.
2. [MDA2] ascultare sf [At: COD. VOR. 143/12 / Pl: ~tări / E: asculta] 1 Încordare a auzului pentru a distinge clar ce se spune sau zgomotele ori sunetele înconjurătoare Si: (înv) ascultătură (1). 2 Ciulire a urechilor spre a auzi ceva. 3 Tragere cu urechea (la ușă). 4 (Îs) ~ a liturghiei Participarea la slujba bisericească. 5 (Pfm) Audiere de cursuri, prelegeri etc. Si: ascultat1. 6 (Jur; îs) ~ a unui martor Audiere a martorilor. 7 (Înv) Sală de întrevederi. 8 (Înv) Îndeplinire a unei dorințe. 9 Îndeplinire a cuvântului, poruncii, ordinului cuiva. 10 Urmare a sfatului cuiva. 11 Supunere față de stăpân, mai-mare, superior, părinte. 12 (Îe) A da cuiva o clipă de ~ A da cuiva atenție, importanță. 13 (Bis) Împlinire a dorinței (tainice) exprimate în rugăciune. 14 (Înv) Supunere față de o instituție, de o cârmuire. 15 (Înv; îs) ~ a spre domnul țării Supunere a vasalului față de domnitor. 16 (Îe) A fi (sau a rămâne, a sta etc.) sub ~ a cuiva A face voia cuiva. 17 (Înv; îe) A fi (încă, tot) sub ~ a părinților A fi minor. 18 (Bis) Ucenicie înainte de a intra în cinul bisericesc. 19 (Bis) Slujire a unui călugăr sau călugărițe mai tânăr(ă) la unul sau una mai bătrân(ă). 20 (Bis; înv; îe) Dat de (sau spre, la) ~ Orânduit (ca o pedeapsă) să slujească în cinul călugăresc. 21 (Mil; înv; îe) A fi sub ~ a cuiva A fi sub comanda cuiva. 22 (Fig; îs) ~ a inimii Lăsare în voia sentimentelor, pasiunilor. 23 (Fig) Acționare după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 24 Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi. 25 (Med) Auscultație.
3. [CADE] ASCULTARE sf. 1 Faptul de a asculta: cu ~a mai multe înveți (GOL.) ¶ 2 A da ~, a lua în seamă, a urma (povețele, părerile cuiva), a se supune: nu vrea să dea ~ la sfaturile mele ¶ 3 Supunere: a aduce la ~ ¶ 4 Stăpînire, dominațiune, autoritate: s’au închinat sub ~a lui Vladislav (N.-COST.) ¶ 5 ⛪ Supunere a unui călugăr către mai marii mănăstirii, slujbă pe care o face el pe lîngă unul din aceștia, ca să probeze că e demn de tagma călugărească, poslușanie: starețul îl rîndui spre ~ la un bătrîn sihastru (NEGR.) ¶¶ contr. NEASCULTARE.
4. [DEX '98] ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stăpânirea cuiva. ♦ Făgăduință de deplină supunere față de biserică făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism. – V. asculta.
5. [DLRLC] ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. 1. Urmărire atentă a ceea ce se spune, se cîntă etc. Urmează cîteva clipe de tăcere, de ascultare încordată. SAHIA, N. 44. Nu e cine să-ți dea o clipă ascultare. BENIUC, V. 94. 2. Auscultație. 3. Examinare a unui elev asupra celor învățate. Învățătura mea s-a sfîrșit și... venim mini în fața măriei-tale, la ascultare. SADOVEANU, D. P. 23. ◊ Ascultarea martorilor = luarea unei depoziții oficiale; audiere. 4. (Adesea în legătură cu verbul «a da») Conformare, supunere, împlinire, satisfacere a dorinței sau a poruncii cuiva. Domnul se înduplecă și dete ascultare acestor cereri. ISPIRESCU, M. V. 3. Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-au zis. BOLINTINEANU, O. 56. ◊ Expr. (Învechit) A fi (sau a se afla, a rămîne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi (sau a se afla etc.) în slujba, sub autoritatea, în stăpînirea cuiva, a fi dependent de cineva, a asculta de cineva, a fi subordonat cuiva. Fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dînsul. ISPIRESCU, L. 369. Aceștia [călărașii de țară] stau subt ascultarea hatmanului. BĂLCESCU, O. II 118.
6. [DLRM] ASCULTARE, ascultări, s. f. Acțiunea de a asculta și rezultatul ei. ◊ Expr. (Înv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Făgăduință de deplină supunere făcută de monahi; ucenicie făcută de cel ce intră în monahism.
7. [Șăineanu, ed. VI] ascultare f. fapta de a asculta și rezultatul ei: luare aminte, supunere.
8. [Scriban] ascultáre f. Acțiunea de a asculta o dată. Supunere.
9. [DEX '09] ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces). 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
10. [MDA2] asculta [At: COD. VOR. 58/2 / Pzi: ascult / E: lat ascultare] 1 vt (D. ființe) A-și încorda auzul pentru a auzi ceva. 2 vt (D. animale) A ciuli urechile spre a auzi ceva. 3-4 vti (D. oameni) A urmări atent vorbele cuiva sau muzica. 5 vt A trage cu urechea (la ușă). 6 vt (Îe) A ~ liturghia A participa la slujba bisericească. 7 vt A audia (un curs). 8 vt (Spc) A examina oral un elev, un candidat la un examen Si: (înv) prociti. 9 vt (Fam; șîe) A ~ martorii (sau un martor) A audia martorii. 10 vt (înv) A înțelege. 11-12 vti A face voia stăpânului, mai-marelui, superiorului, părintelui etc. Si: (înv) a da ascultare. 13 vt (Cu complementul „cuvântul”, „porunca”, „ordinul”) A îndeplini. 14-15 vti A urma sfatul cuiva. 16 vi (Pfm; îe) A ~ la cineva A da crezare cuiva. 17 vt A îndeplini o dorință, o rugăminte 18 vi (Înv; construit cu „de”) A fi sub autoritatea, stăpânirea sau suzeranitatea, ascultarea cuiva. 19 vt (Îe) A-și ~ inima A se supune pasiunii. 20 vi (Fig; construit cu prepoziția „de”; complementul este „bunul-simț”, „rațiunea” etc.) A acționa după un criteriu rațional, corect, verificat prin experiență. 21 vt (Med) A asculta.
11. [CADE] ASCULTA (ascult) I. vb. tr. 1 A căuta să prindă, să audă ce se spune, a fi cu luare aminte la ce se vorbește, la ce citește cineva, etc.: mai multe să asculți decît să grăești (GOL.); după ce a ascultat sfînta slujbă (NEGR.); imper.: ascultă! sau ia-ascultă! se zice cînd voim a chema pe cineva, sau voim să-i atragem luarea aminte asupra celor ce avem să-i spunem ¶ 2 🖋A pune întrebări cuiva pentru a vedea ce știe: să asculte dascălul pe fie-care de tot ce a învățat peste săptămînă (CRG.) ¶ 3 ⚖️ A auzi la judecată plîngerea, desvinuirea, apărarea, lămuririle unui jeluitor, unui împricinat, unui martor: ~ martorii; ~ pe reclamant ¶ 4 A lua în seamă ce spune cineva, a urma părerile, sfaturile cuiva; proverb: ascultă din zece vorbe și una a femeii ¶ 5 A se supune cuiva, a recunoaște autoritatea lui: nu-și ascultă părinții ¶ 6 A fi cu luare aminte, a se arăta binevoitor la cele ce spune cineva, a împlini cererea, rugămintea cuiva: cum vei ~ pe supușii tăi, așa și pe tine Domnul te va ~ (GOL.). II. vb. intr. 1: ~ de, a) a lua în seamă cele ce spune cineva, a urma sfaturile, părerile, poruncile cuiva: cel ce ascultă de sfatul altuia, rareori greșește (GOL.); b) a se supune cuiva, a recunoaște autoritatea lui; c) a fi sub stăpînirea, sub autoritatea cuiva: Valahii... asculta de Împărații Țarigradului (LET.) ¶ 2 ~ la, a fi cu luare aminte la cele ce spune cineva: tata-său... asculta la gura lui ca la o carte (ISP.) ¶ 3 ~ la ușă, a trage cu urechea, a pîndi la ușă spre a auzi ce se vorbește [lat. a(u)s cultare].
12. [CADE] AUDI ALTERAM PARTEM (lat.) = Să asculți și partea cealaltă. Ca să judeci drept audi alteram partem.
13. [DEX '98] ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cântă. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse de cineva, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
14. [DLRLC] ASCULTA, ascult, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Complementul indică ceea ce se face auzit sau, p. ext., persoana sau instrumentul care emite sunetele) A se strădui să audă, a urmări cu atenție pentru a auzi (1). Ciobanul a oftat și a ascultat austrul în cercevelele ferestrelor. SADOVEANU, N. F. 19. Auzea din partea bolnavă un geamăt surd. Rîndunica-l asculta pătrunsă de amară durere. BASSARABESCU, V. 51. ♦ A auzi. În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Vino, bade, sările De-ascultă mustrările, Cum mă mustră măicuța, Bade, pentru dumneata! JARNÍK-BÎRSEANU, D., 269. 2. A-și încorda atenția, a fi atent la ceea ce se spune, se cîntă, se povestește. Uneori li se părea că e cineva care-i ascultă, îi spionează, ș-atunci își scoborau glasul. VLAHUȚĂ, O. AL. II 4. Fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. Eu sînt dator să spun povestea și vă rog să ascultați. CREANGĂ, P. 248. «Cobori în jos, luceafăr blînd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gînd Și viața-mi luminează!» El asculta tremurător, Se aprindea mai tare. EMINESCU, O. I 168. ◊ (În corelație cu verbul «a sta», arată o acțiune de durată) Ele plîng, și mi se strînge Inima cum stau și-ascult. COȘBUC, P. I 263. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și indicînd persoana sau instrumentul care se face auzit) Foicică mărăcine, Ascultați, boieri, la mine. TEODORESCU, P. P. 517. ♦ A controla dacă elevul și-a însușit cunoștințele predate, cerîndu-i să facă o expunere orală. Învăța împreună... eu la gramatică și tu ce-i vrea; apoi mi-i asculta. CREANGĂ, A. 87. ♦ (Cu privire la martori) A lua depoziții, a înregistra declarațiile făcute; a audia. ♦ A examina (un bolnav) aplicînd urechea pentru a urmări fenomenele respiratorii sau bătăile inimii; a ausculta. Doctorul l-a ascultat la piept. 3. A crede, a da crezare, a băga în seamă, a acorda importanță. Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51. 4. (Cu privire la o dorință, o rugăminte etc. sau, p. ext., la cel care o rostește) A lua în considerare, a împlini, a satisface. Chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? EMINESCU, O. I 120. ♦ (Cu privire la un sfat, un ordin etc. sau, p. ext., la cel care îl rostește) A se supune, a se conforma, a da urmare, a face întocmai. În sfîrșit te dai pe față!... Și nu m-ai chemat aicea sfatul spre-a mi-l asculta. DAVILA, V. V. 159. Dacă vei merge cu mine, îi zise calul, habar să n-ai... Pe voi sluji cum am slujit și pe tată-tău. Numai să m-asculți. ISPIRESCU, L. 16. ◊ Fig. Mi-am ascultat inima și-am venit să te îmbrățișez. GALACTION, O. I 225. ◊ Intranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată. CREANGĂ, P. 203. O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor. S-ascult de glasul gurii mici O oră, și să mor. EMINESCU, O. I 191. Că bădița-i tinerel, N-ascultă boii de el. HODOȘ, P. P. 56. Las’să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218.
15. [DLRM] ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-și încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se strădui să audă. ♦ A auzi. 2. Tranz. și intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cîntă. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanță celor spuse, a lua în considerație; a împlini o dorință, o rugăminte. ♦ Tranz. și intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
16. [Șăineanu, ed. VI] ascultà v. 1. a trage cu urechea: a asculta la ușă; 2. a lua aminte: ascultă ce-ți spun; 3. a se supune: nu mă ascultă. [Lat. ASCULTARE = clasic AUSCULTARE].
17. [Scriban] ascúlt, a -á v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. écouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Îs atent, aud: ascult ce spuĭ. Trag cu urechea, pîndesc ca să surprind vorba: a asculta la ușă. Ajut cînd cere: a asculta un nenorocit. Ĭaŭ în samă: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Mă supun: ascultă de lege, de mine, de sfaturile mele. Ĭa ascultă, ĭa ascultă-mă, vorbă energică adresată cuĭva, amenințare: Ĭa ascultă: nu te obrăznici, că te daŭ afară!
18. [DOOM 3] ascultare (încordare a auzului, supunere) s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări
19. [DOOM 2] ascultare (încordarea auzului, supunere) s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări
20. [DOOM 3] asculta (a ~) (a-și încorda auzul, a se supune) vb., ind. prez. 1 sg. ascult, 2 sg. asculți, 3 ascultă; conj. prez. 1 sg. să ascult, 3 să asculte
21. [DOOM 2] asculta (a ~) (a-și încorda auzul, a se supune) vb., ind. prez. 3 ascultă
22. [DER] asculta (-t, -at), vb. – 1. A auzi. – 2. A da crezare. – 3. A se supune, a face pe voia cuiva. – 4. A examina, a întreba un elev. – Mr. ascultu, megl. ascult, istr. ascutu. Lat. pop. ascultāre, în loc de auscultāre (Pușcariu 138; Candrea-Dens., 95; REW 802; DAR); cf. it. ascoltare, prov. escoutar, v. fr. ascouter (fr. écouter), v. sp. ascuchar (sp. escuchar). Der. ascultămînt, s. n. (înv., supunere, obediență); ascultător, adj. (care ascultă; supus, docil); ascultător, s. m. (elev; vînzător, funcționar; aparat de ascultare); ascultătură, s. f. (înv., ascultare); ascultoi, adj. (înv., supus, docil).
23. [DE] AUDIATUR ET ALTERA PARS (AUDI ALTERAM PARTEM) (lat.) să fie ascultată și cealaltă parte – Seneca, „Medeea”, act. II, scena 2, 199. O judecată dreaptă cere ascultarea argumentelor ambelor părți.
24. [DE] TOUT FLATTEUR VIT AUX DÉPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.
25. [DERC] ASCULTARE A da cuiva o clipă de ascultare = A da cuiva atenție, importanță: Nu e cine să-ți dea o clipă ascultare. (MIHAI BENIUC) A fi (încă, tot) sub ascultarea părinților (înv.) = A fi minor: − Măria ta, am un fecior, care mă căuta când era acasă la mine sub ascultarea mea; dar acum, de când este sub ascultarea Măriei tale, nu mai vrea să știe de mine. (P. ISPIRESCU) A fi (sau a rămâne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva = A face voia cuiva: Numai când ești sub ascultare ai motiv binecuvântat să lipsești de la rugăciuni, căci ascultarea este mai mare decât rugăciunea. (ILIE CLEOPA) A fi sub ascultarea cuiva (Mil.; înv.) = A fi sub comanda sau autoritatea cuiva, a fi subordonat cuiva: Aceștia [călărașii de țară] stau subt ascultarea hatmanului. (NICOLAE BĂLCESCU) A fi (sau a se afla, a rămâne, a sta etc.) sub ascultarea cuiva (înv.) = A fi (sau a se afla etc.) în slujba, sub autoritatea, în stăpânirea cuiva, a fi dependent de cineva, a asculta de cineva: Fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca să învețe meșteșugul de la dânsul. (P. ISPIRESCU) Dat de (sau spre, la) ascultare (bis.; înv.) = Orânduit (ca o pedeapsă) să slujească în cinul călugăresc: Tânărul a fost dat la ascultare la o mănăstire din apropiere.
26. [CECC] Audiatur et altera pars sau Audi alteram partem (lat. „Să fie ascultată și cealaltă parte” sau „Ascultă și cealaltă parte”). Filozoful și scriitorul Seneca, care a trăit pe vremea împăratului roman Nero, a folosit aceste cuvinte în tragedia sa Medeea (act. II, sc. 2). Expresia a avut mai întîi un caracter judiciar, în scopul audierii ambelor părți în proces. Cu timpul, semnificația s-a extins, aplicîndu-se pînă astăzi la orice neînțelegere, la orice conflict, în sensul că trebuie ascultate toate părțile în litigiu, pentru a putea judeca temeinic și fără părtinire. LIT.
27. [CECC] Let thy fair wisdom, not thy passion, sway! (engl. „Dă ascultare înțelepciunii, nu mîniei!”) – Vers din Shakespeare, a ajuns proverb. Se găsește în piesa Ce doriți sau A douăsprezecea noapte (act IV, sc. 1). Vezi: Ira furor brevis est. BIB.
28. [DERC] ASCULTA A asculta la cineva (pfm.) = A da crezare cuiva: Acesta asculta la Pavel când vorbea. Iar Pavel, căutând spre el și văzând că are credință ca să se mântuiască, a zis cu glas puternic […] (BIBLIA) A asculta liturghia = A participa la slujba bisericească: Apoi publicul intră în biserică, pentru a asculta sfânta liturgie. (MIHAI EMINESCU) De cu seară se făcuse de știre tuturor boierilor să se adune a doua zi, fiind sărbătoare, la mitropolie, unde era să fie și domnul, ca să asculte liturghia […] (C. NEGRUZZI) A asculta martorii (sau un martor) = a audia martorii: Martorii pot fi ascultați chiar la termenul la care proba a fost încuviințată. (http://www.codproceduracivila.ro/) A-și asculta inima = A se supune pasiunii: Mi-am ascultat inima și-am venit să te îmbrățișez. (GALA GALACTION) De data asta, el nu și-a mai ascultat inima și a acționat corect.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL