1. [DEX '09] ARȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzație de căldură (și de sete) pe care o are omul bolnav; p. gener. febră, temperatură. [Acc. și: arșiță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.
2. [MDA2] arșiță sf [At: N. COSTIN, L. I, 294/35 / V: (înv) arșetă / A: (Ban; Trs; înv) arșiță / Pl: ~țe / E: ml *arsicia] 1 Căldură arzătoare a soarelui Si: dogoare, dogoreală, zăpușală, zăduf (pop) arsoare, (înv) arsură (7), friptoare, pâclă, prigoare, pripeală, strapaț, zăpuc, vipie. 2 (Mol) Febră. 3 (Pop și fig) Senzație de căldură mare și de sete pe care o are omul bolnav. 4 (Pop) Parte a muntelui dinspre soare Si: arsură (14) 5 (Pop) Loc pietros sau nisipos ars de soare pe care nu crește nici o plantă Si: arsură (15). 6 (Pop) Loc de fânaț sau pășune în mijlocul unei păduri sau pe un deal mereu însorit Si: arsură, mutare, pârloagă. 7 (Trs) Țânțarul Culex annulatus a cărui mușcătură e dureroasă, usturătoare. 8 (Trs; def; îla) Rea ca o ~ Foarte rea. 9 (Pop) Un fel de bășici care apar din cauza temperaturii. 10 (Pop) Herpes. 11 (Pop) Constipație.
3. [CADE] ARȘIȚĂ (pl. -ițe) sf. 1 🌦 Căldura, dogoarea soarelui în zilele de vară: nu putu nici să se umbrească puțin de arșița soarelui (ISP.) ¶ 2 Dogoarea focului: au căutat o samă de oameni de ~ și de groaza focului a eșire pe o portiță (M.-COST.) ¶ 3 Mold. (HASD.) (ȘEZ.) Loc de fînațe, pășune în mijlocul unei păduri, pe un deal în fața soarelui ¶ 4 Ban. 🌐 Coastă pietroasă, neroditoare a unui deal ¶ 5 Trans. Bucov. 🐙 Specie de țînțar (Culex annulatus): e rea ca o ~, se zice despre o femeie foarte rea [lat. *arsĭcia].
4. [DLRLC] ARȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui de vară; dogoare, zăduf, zăpușeală, caniculă. Abia ne tragem sufletul de arșiță și pulbere. SADOVEANU, M. C. 192. O adiere ușoară trecea prin foile de porumb răsucite de arșiță și străbătea tot lanul, înfiorîndu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 19. Dar bine, spînule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mate lipsă de apă? Și pe arșița asta o să ne uscăm de sete? CREANGĂ, P. 204. În arșița cea dogoritoare a zilei văzu... un țințari zvîrcolindu-să în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, N. 19. ◊ Fig. [Bălcescu:] O, cuvînt fără seamăn «frate», cum cazi tu în urechea mea, în munții aceștia, dincolo și dincolo de alți munți... Cită răcoare aduci tu în arșița pribegiei mele. CAMIL PETRESCU, B. 183. 2.(Popular) Temperatură ridicată a corpului, fierbințeală, călduri, friguri febră. Da ce are mititelul? – Ce să aibă? Ia, arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291. Fig. Gore Dada... s-a pus să-și stingă arșița pe care o avea în el. SADOVEANU, F. J. 522. Ciobanul, care ținea calul de frîu, nu-și mai putu stăpîni inima-i cea plină de arșița rușinii, a dudei și a dorului de răzbunare. GALACTION, O. I 288. – Accentuat și: (regional) arșiță.
5. [DLRM] ARȘIȚĂ, arșițe, s. f. 1. Căldură mare și dogoritoare a soarelui; dogoare, zăduf, caniculă. 2. (Pop.; adesea fig.) Febră. 3. Specie de țînțar, cu puncte cafenii pe aripi (Culex annulatus). [Acc. și: arșiță] – Lat. [calor] *arsicia „care arde”.
6. [Șăineanu, ed. VI] arșiță f. 1. căldura zilelor de vară; 2. arderea soarelui; 3. coasta unui deal expus soarelui. [Formațiune românească din ars, ca rămășiță din rămas].
7. [Scriban] arșíță (Munt. Trans.) și árșiță (Mold. Olt.) f., pl. e (lat. arsîcia, d. arsus, ars). Mare căldură a soareluĭ saŭ a foculuĭ, dogoare, zăpușeală. Loc bătut de soare (de ex., o coastă de deal). Trans. Buc. Un fel de țînțar (culex anulatus).
8. [MDA2] arșetă sf vz arșiță
9. [DOOM 3] arșiță s. f., g.-d. art. arșiței; pl. arșițe
10. [DOOM 2] arșiță s. f., g.-d. art. arșiței; pl. arșițe
11. [MDO] arșiță, pl. arșițe
12. [IVO-III] arșiță, -țe.
13. [DER] arșiță (-țe), s. f.- 1. Zăduf, căldură mare, dogoare. – 2. Coastă a unui munte expusă la soare, sau de pe care s-au ars copacii pentru a face teren de pășune. – 3. Țînțar (Culex annulatus). Lat. *arsicia, de la ardēre (Pușcariu 129; Candrea-Dens., 80; DAR); cf. it. arsicciare „a usca la soare”, arsiccio „loc ars, arsură”. Cf. arde.
14. [Argou] a avea arșiță în gât expr. 1. a-i fi sete. – 2. a dori să consume băuturi alcoolice
15. [DRAM 2021] arșiță, arșițe, s.f. Teren (deal, coastă de munte) unde s-au defrișat copacii prin incendiere, pentru a se amenaja pășune, fânațe sau parcelă agricolă. ■ (top.) Arșița, teren în Cupșeni, Măgureni, Dragomirești, Glod, Rozavlea; Arșița, cătun (a.d. 1909), azi contopit cu Vișeul de Sus. – Lat. (calor) *arsicia „care arde”, de la ardere (Pușcariu, CDDE, după DER; MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. arsyca (Macrea, 1970).
16. [DRAM 2015] arșiță, arșițe, s.n. – Teren (deal, coastă de munte) unde s-au defrișat copacii prin incendiere, pentru a se amenaja pășune, fânațe sau teren agricol. ♦ Arșița, toponim (în Cupșeni, Măgureni, Dragomirești, Glod, Rozavlea); Arșița, sat atestat în 1909, azi contopit cu Vișeu de Sus (Tomi, 2005: 259). – Lat. (calor) *arsicia „care arde”, de la ardere (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. arsyca (Macrea, 1970).
17. [DRAM] arșiță, -e, s.n. – 1. Teren, deal, coastă de munte unde s-au defrișat copacii prin incendiere, pentru a se amenaja pășune, fânațe sau teren agricol. Toponim atestat în Cupșeni, Măgureni, Dragomirești, Glod, Rozavlea. 2. Arșița, sat atestat în 1909, azi contopit cu Vișeu de Sus (Tomi 2005: 259). – Lat. *arsicia (de la ardere > arșiță „loc ars de soare”); Cuvânt rom. preluat în ucr. (arsyca) (Macrea 1970).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL