1. [DEX '09] ARTICULAT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronunțat, rostit deslușit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
2. [MDA2] articulat2, ~ă [At: MAIORESCU, CR. I, 160 / Pl: ~ați, ~e / E: articula] 1 a (D. cuvinte etc) Pronunțat deslușit. 2 a (Desn) Pronunțat cu ajutorul organelor vorbirii (într-un fel particular). 3 a Care are articol. 4 a Cu articulații. 5 ( Zlg; bot; spc) Cu membrele formate din articule (4). 6 sf(Zlg; mpl) Insecte. 7 sf (Zlg; mpl) Crustacei. 8 a (Jur) Care a fost demonstrat într-un mod clar, bazându-se pe lege.
3. [MDA2] articulat1 [At: DA ms / Pl: ~e /E: articula] 1 sn (Rar) Legare prin articulații. 2-4 sf Articulare (1, 4, 5). 5 sf (Fig; fam) Bătaie.
4. [CADE] *ARTICULAT I. adj. 1 p. ARTICULA ¶¶ contr. NEARTICULAT ¶ 2 Care are articulațiuni, încheieturi: insectele sînt animale ~e ¶ 3 Rostit: sunete ~e; cuvinte bine ~e ¶ 4 📖 Care are articol: substantiv ~. II. ARTICULATE sn. pl. 🐙 Animale cu articulațiuni (🖼 232): insectele, arahnidele, crustaceele sînt ~.
5. [DLRLC] ARTICULAT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. Pronunțat, rostit, emis prin mișcarea organelor vorbirii. Sunete articulate. 2. (Despre substantive, adjective și echivalentele lor) Care are articol. Substantiv articulat. 3. Cu articulații, format din articulații. Insectele au corpul articulat.
6. [DLRM] ARTICULAT, -Ă, articulați, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Emis, rostit prin mișcarea organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau un echivalent al lor) Cu articol. 3. Cu articulații, format din articulații. – V. articula.
7. [DN] ARTICULAT, -Ă adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [în DN și MDN], de dimensiuni și forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) Formată din noduri și internoduri. [Cf. fr. articulé, lat. articulatus – legat].
8. [MDN '00] ARTICULAT, -Ă I. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5). ◊ (despre tulpini) formată din (inter)noduri. II. s. f. pl. plante cu tulpina articulată. (< fr. articulé/s/)
9. [Șăineanu, ed. VI] articulat a. 1. prevăzut cu articulațiuni; 2. nume cu articol. ║ f. pl. articulate, una din marile diviziuni ale regnului animal.
10. [Scriban] articulát, -ă adj. Care are maĭ multe articulațiunĭ. Enunțat (exprimat) clar. Cu articul: nume articulat. S. n. pl. (sub-înț. animal). Prima diviziune a inelatelor, care cuprinde insectele, painjiniĭ, miriapodele și crustaceele (numite și artropode).
11. [DEX '09] ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.
12. [MDA2] articula v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: ~lez / E: fr articuler, lat articulare] 1-2 vtr A (se) lega prin articulații. 3 vt A pronunța un sunet, un cuvânt. 4 vt (Pex) A rosti un cuvânt, o propoziție. 5 vt (Jur; iuz) A arăta ceva în mod clar sau a demonstra bazându-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte părți de vorbire. 7 vt (Fam; șîe) A ~ o palmă A plesni. 8 vt (Fam) A bate.
13. [CADE] *ARTICULA (-ulez) I. vb. tr. 1 🫀 A pune în mișcare o parte a corpului legată prin încheieturi de o alta: nu pot ~ brațul ¶ 2 A rosti sunete, cuvinte: în sfîrșit izbuti să articuleze trei cuvinte (D.-ZAMF.) ¶ 3 📖 A pune articolul la un cuvînt. II. vb. intr. A vorbi clar, despărțind bine silabele: nu articulează cum se cade, abia îl înțelegi [fr. < lat.].
14. [DLRLC] ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.
15. [DLRM] ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvînt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).
16. [DN] ARTICULA vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].
17. [MDN '00] ARTICULA vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare)
18. [Șăineanu, ed. VI] articulà v. 1. a rosti lămurit: a articula sunetele; 2. fig. a afirma pozitiv: a articula un fapt; 3. a se uni prin articulațiuni.
19. [Scriban] *articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n’a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat.
20. [DOOM 3] articula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. articulez, 3 articulează; conj. prez. 1 sg. să articulez, 3 să articuleze
21. [DOOM 2] articula (a ~) vb., ind. prez. 3 articulează
22. [IVO-III] articulez.
23. [DTL] ARTICULAT, -Ă adj. (< articula < fr. articuler, cf. lat. articulare): în sintagmele declinare articulată, limbaj articulat, substantiv articulat, sunet articulat și vorbire articulată (v.).
24. [DERC] ARTICULA A articula o palmă (fam.) = A plesni: Individul i-a articulat o palmă zdravănă și a dispărut.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL