1. [DRAM 2021] arjea, arjele, (argea), s.f. (reg.) 1. Acoperișul (din lemn) al casei (în Maram. Istoric). 2. Ultima cunună din pereții casei. ■ „Orice construcție ridicată prin îmbinarea unor capete de grinzi, însăși încheietura lor. Argea avea să se numească și războiul de țesut (...); și tot argea s-a numit bordeiul îngropat, din zonele de câmpie, unde se instalau, în verile caniculare, argele de țesut, pentru a se păstra umiditatea ce întreținea elasticitatea firelor de țesut, îndeosebi cele vegetale, din cânepă” (C. Bucur, Muzeul Astra, Sibiu). – Cuv. autohton (Hasdeu, Russu, Rosetti, Philippide, Brâncuș, Vraciu), der. din rad. i.-e. *areg- „a închide, zăvor; clădire, casă” (Russu) sau dintr-un dacic *argilla (argella) „locuință sub pământ” (Hasdeu), cf. alb. ragal', art. ragala „război de țesut”.
2. [DRAM 2015] arjea, arjele, (argea), s.f. – (reg.) 1. (în Maramureșul istoric) Acoperișul (din lemn) al casei. 2. (în Lăpuș) Ultima cunună din pereții casei (Stoica, Pop, 1984). ♦ „Orice construcție ridicată prin îmbinarea unor capete de grinzi, însăși încheietura lor. Argea avea să se numească și războiul de țesut (...); și tot argea s-a numit bordeiul îngropat, din zonele de câmpie, unde se instalau, în verile caniculare, argele de țesut, pentru a se păstra umiditatea ce întreținea elasticitatea firelor de țesut, îndeosebi cele vegetale, din cânepă” (C. Bucur, Muzeul Astra, Sibiu). – Et. nec. (DEX); cf. lat. argilla „argilă, lut” (Scriban); cf. ngr. arghella „casă subterană” (Șăineanu, MDA); cf. tc. arca „cutie” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Russu, Rosetti, Philippide, Brâncuș, Vraciu): „unul din puținele cuvinte cu prototip anteroman atestat în antichitate” (Russu, 1970: 133); derivat din rad. i.-e. *areg-, „a închide, zăvor; clădire, casă” (Russu) sau dintr-un dacic *argilla (argella) „locuință sub pământ” (Hasdeu); cf. alb. ragal’, art. ragalá „război de țesut”.
3. [DRAM] arjea, -ele, (argea), s.f. – 1. (în Maramureșul istoric) Acoperișul (din lemn) al casei. 2. (în Lăpuș) Ultima cunună din pereții casei (Stoica, Pop 1984). ■ „Orice construcție ridicată prin îmbinarea unor capete de grinzi, însăși încheietura lor. Argea avea să se numească și războiul de țesut (...); și tot argea s-a numit bordeiul îngropat, din zonele de câmpie, unde se instalau, în verile caniculare, argele de țesut, pentru a se păstra umiditatea ce întreținea elasticitatea firelor de țesut, îndeosebi cele vegetale, din cânepă” (C. Bucur, Muzeul Astra, Sibiu). – Cuvânt autohton (Hasdeu, Russu, Rosetti, Philippide, Brâncuși) derivat din rad. i.-e. *areg-, „a închide, zăvor; clădire, casă” (Russu) sau dintr-un dacic *argilla (argella) „locuință sub pământ” (Hasdeu).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL