1. [DEX '09] ARENDAȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun agricol. – Arendă + suf. -aș.
2. [MDA2] arendaș sm [At: (a. 1772) IORGA, S. D. XII, 186 / V: (îvr) arân- / Pl: ~i / E: arendă + -aș, cf mg arendás] Persoană care ia în arendă (1) Cf chiriaș.
3. [CADE] ARENDAȘ sm. ⚚ Cel ce ține în arendă o moșie, etc.
4. [DEX '98] ARENDAȘ, arendași, s. m. Persoană care ia în arendă un bun (mai ales o proprietate agricolă mai întinsă). – Arendă + suf. -aș.
5. [DLRLC] ARENDAȘ, arendași, s. m. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană care, luînd un bun în arendă, obține beneficii din munca celor pe care-i exploatează. În bancă, alături de el, stă copilul unui arendaș bogat, care a crescut în pufuri, printre guvernante și a mîncat totdeauna pîine albă. DEMETRESCU, O. 102. Țăranul... dă o hîrtie prefectului, jeluindu-se de încărcarea la datorie din partea arendașului și de bătaie. CARAGIALE, O. II 44. Vine-un car cu patru boi, încărcat cu păpușoi; Dindărătul carului, Arendașul satului, Lipitoarea dracului. TEODORESCU, P. P. 296. ◊ Fig. Moldavia se hotărî de apanaj fanarioților. Un veac se mulse țara de acești arendași! NEGRUZZI, S. I 277.
6. [DLRM] ARENDAȘ, arendași, s. m. Persoană care, luînd un bun în arendă, obține beneficii din munca celor pe care îi exploatează. – Din arendă + suf. -aș.
7. [Șăineanu, ed. VI] arendaș m. cel ce iea cu arendă.
8. [Scriban] arendáș m. (d. arendă cu sufixu -aș; ung. árendás). Cel ce ține în arendă. – Fem. arendășiță, arendășoaĭcă și (maĭ rar) arendașă, pl. e. Masc. (maĭ rar) și arendar (Mold.).
9. [CADE] ARENDAR sm. Mold. = ARENDAȘ: ~ul cel vechiu nu poate să facă nici un rău celui nou (ION.).
10. [DOOM 3] arendaș s. m., pl. arendași
11. [DOOM 2] arendaș s. m., pl. arendași
12. [MDO] arendaș
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL