1. [MDA2] apărătoare sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ori, ~oare / E: apăra + -(ă)toare] 1 Obiect cu rol protector. 2 (Spc) Obiect cu care ne apărăm de muște. 3 Evantai. 4 Funie cu care se strunește legătura dintre proțap cu sania (spre a o ține mai strânsă) Si: cetlău, coardă, gânj, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă.
2. [DLRLC] APĂRĂTOARE, apărători, s. f. 1. Nume dat la diferite obiecte care au un rol protector. Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion. ◊ În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687. 2. (Învechit) Evantai. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.
3. [DLRM] APĂRĂTOARE, apărători, s. f. Nume dat unor obiecte cu rol protector. – Din apăra + suf. -(ă)toare.
4. [Șăineanu, ed. VI] apărătoare f. 1. orice lucru cu care cineva își face vânt spre a se răcori; 2. unealtă din coadă de cal de alungat muște; 3. prăjină, numită ceatlău sau coardă; 4. streașină de casă.
5. [DEX '09] APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.
6. [MDA2] apărător, ~oare [At: PSALT. SCH. 49/88 / V: (îrg) -riu / Pl: ~i, ~oare / E: apăra + -(ă)tor] 1 a Care apără. 2 smf (Adesea în credințe religioase, ca atribut al lui Dumnezeu) Persoană care apără Si: ocrotitor, sprijinitor, (iuz) scutitor. 3 sm (Înv) Prezervativ. 4 smf (Jur) Persoană care pledează, înaintea unei instanțe judecătorești, o cauză. 5 smf (Înv; în vechea organizare judecătorească) Persoană care avea dreptul de a pleda numai în fața instanțelor inferioare, fără a avea un titlu universitar. 6 sf Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze ovale și flori purpurii, care crește prin tufișuri, la margini de pădure, prin locuri necultivate în iulie-august (Clinopodium vulgare) Si: (reg) somnișor. 7 sf (Bot; reg) Busuiocul-cerbilor.
7. [CADE] APĂRATOR, -TOARE I. adj. sm. f. 1 Care apără,în spec. care apără pe cineva dinaintea judecății: cîrciogarii, porecliți și apărători... s’ar apuca de muncă (CRG.) ¶ 2 APĂRĂTORII INDEPENDENȚEI, medalie comemorativă, (creată prin decretul din 5 Iunie 1878 și conferită tuturor militarilor și asimilaților de ori-ce grad cari au luat parte în campania din 1877-1878 (🖼 153). II. APĂRĂTOARE sf. 1 Lucru făcut ca să apere de ceva: pusără Ierusalimul ca o ~ de poame (DOS.) ¶ 2 ~ de muște, băț în vîrful căruia sînt legate niște fîșii de hîrtie sau de papură și cu care se alungă muștele (🖼 154) ¶ 3 Obiect ce se deschide în formă de semicerc, alcătuit din pene sau din fîșii de hîrtie, de pînză, etc., lipite pe bețișoare de lemn sau de os și cu care-și face cineva vînt, evantaliu: au început să-i facă vînt cu niște apărători de pene mlădioase de păun (CAR.) ¶ 4 ⛵ Perniță umplută cu cîlți, care atîrnă în afara bordului unei corăbii sau care se dă afară în momentul acostării, pentru a apăra barca să nu se lovească de vasul sau de cheiul unde e acostată ¶ 5 🌿 Plantă ierboasă din familia labiatelor, cu flori purpurii dispuse în verticile multiflore; crește prin tufișuri, margini de pădure, poieni, livezi și locuri necultivate; numită și „somnișor” (Clinopodium vulgare) (🖼 155) ¶ 6 🌿 Plantă ierboasă, păroasă, aromatică, din familia labiatelor, cu frunze mici eliptice și puțin dințate pe margini, cu flori purpurii, rar albe, dispuse în verticile axilare, globuloase, și care se micșorează spre vîrf; crește prin bălți, pe marginea rîurilor și prin locuri mlăștinoase; e întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei stimulante, stomachice și carminative; numită și „busuiocul-cerbilor”, „busuioc-de-cîmp”, „izmă-proastă” sau „poleiu” (Mentha pulegium) (🖼 156).
8. [CADE] BUSUIOC I. sbst. 🌿 1 PLantă, originară din India și China, mult cultivată prin grădinile noastre pentru mirosul ei caracteristic, foarte plăcut; are frunzele lucitoare, dințate și de un verde frumos; florile sînt mici, albe sau trandafirii; după credința poporului, busuiocul aduce noroc la casa omului și e un simbol al dragostei; preotul stropește aghiasma cu un mănunchiu de busuioc, iar țărancele îl pun ca podoabă pe la icoane (Ocimum basilicum) (🖼 684): o policioară încărcată cu ~ uscat și flori de sub icoana...Mîntuitorului EMIN. Fig.: pentru babă...fata ei (era) ~de pus la icoane CRG.; proverb: a drege ~ul (cuiva), a căuta să îndrepteze o treabă (după ce a supărat pe cineva) cu vorba sau cu fapta ¶ 2 ~- DE-CÎMP1 = BUSUIOC -SĂLBATEC1; – ~-DE-CÎMP2, ~UL-CERBILOR – APĂRĂTOARE 6; – ~ -ROȘU1, plantă cu flori mici roșii așezate în spice lungi care atîrnă în jos ca o coadă; originară din India. e mult cultivată în grădini ca plantă ornamentală; e numită și „bujor”, „moțul – curcanului” sau „nasul-curcanului” (Amarantus caudalus) (🖼 685); ~ -ROȘU2, ~ -SĂLBATEC1, plantă cu tulpina acoperită cu peri scurți, cu flori violete sau roșiatice; numită și „busuioc-de-cîmp”, „iarbă-neagră” sau „șopîrlaiță” (Brunella vulgaris) (🖼 686); – ~ – SĂLBATEC2 = LUPOAIE; – ~UL-STUPULUI = MĂTĂCIUNE 1. II. BUSUIOACĂ sf. și adj. Mold. (Poamă ~), varietate de struguri foarte aromatici, struguri tămîioși, tămîioasă: dase într’adins poruncă să se lase butucii cu poamă ~ GRL. [blg. bosiljok, srb. bosiok].
9. [CADE] * EVANTALIU (pl. -alii), * EVANTAIU (pl. -aiuri) sn. = APĂRĂTOARE (🖼 2011): penele de struț ale unui evantaliu cu plăselele de baga (VLAH.); largi evantaiuri cari se ’n-chideau și se deschideau (GN.) [fr. éventail].
10. [CADE] *EVANTALIU (pl. -alii), *EVANTAIU (pl. -aiuri). sn. = APĂRĂTOARE (🖼 2011): penele de struț ale unui evantaliu cu plăselele de baga VLAH.; largi evantaiuri cari se ’nchideau și se deschideau GN. [tr. éventail].
11. [DEX '98] APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.
12. [DLRLC] APĂRĂTOR2, -OARE, apărători, -oare, s. m. și f. Cel care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. V. ocrotitor, protector. Tata îmi era totdeauna apărător. SADOVEANU, N. F. 47. 4 Persoană (de obicei avocat) care apără în fața unei instanțe judecătorești pe un împricinat. Nici apărători n-ai? He-i-i... faci judecata de rîs! CAMILAR, N. II 313. N-avem apărător, domnule președinte, pentru că n-am putut să-l plătim cît ne-o cerut. BUJOR, S. 145.
13. [DLRLC] APĂRĂTOR1, -OARE, apărători, -oare, adj. Care apără, protejează, sprijină. Scut apărător. NEGRUZZI, S. I 200.
14. [DLRM] APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.
15. [Șăineanu, ed. VI] apărător m. și a. care apără.
16. [Scriban] apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare).
17. [DOOM 3] apărătoare (obiect) s. f., g.-d. art. apărătorii; pl. apărători
18. [DOOM 2] apărătoare (obiect) s. f., g.-d. art. apărătorii; pl. apărători
19. [MDO] apărătoare, pl. apărători
20. [DOOM 3] apărător adj. m., s. m., pl. apărători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoare
21. [DOOM 2] apărător adj. m., s. m., pl. apărători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoare
22. [Argou] apărătoare, apărători s. f. șapcă; fes; căciulă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL