1. [DEX '09] APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.
2. [MDA2] aprobare sf [At: Antonescu D. / Pl: -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat2 (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat2 (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3 Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).
3. [CADE] *APROBARE sf. 1 Faptul de a aproba ¶ 2 Împărtășire a acelorași idei; întărire a unei cereri, încuviințare, etc. ¶¶ contr. NEAPROBARE.
4. [DLRLC] APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului. ▭ Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.
5. [DLRM] APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.
6. [DN] APROBARE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].
7. [MDN '00] APROBARE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)
8. [Șăineanu, ed. VI] aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.
9. [DEX '09] APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.
10. [MDA2] aproba [At: STAMATI, D. / Pzi: aprob / E: lat approbare] 1 vt(a) A fi de acord cu ceva Si: a consimți, a încuviința, (înv) a aprobălui (1). 2 vt (Spc) A rezolva favorabil și oficial cererea, propunerea cuiva Si: (înv) a aprobălui (2). 3 vr (Înv) A socoti ca bună propria purtare, propria faptă.
11. [CADE] *APROBA (-ob) vb. tr. 1 A împărtăși ce crede, ce spune, ce face cineva: aprob toate părerile tale ¶ 2 A da întărire unei dispozițiuni, unei cereri, a încuviința: ți-a aprobat petiția ¶ 3 A găsi că cineva îndeplinește un lucru cum se cuvine, potrivit ideilor, sentimentelor sale și ale altora: aprob atitudinea hotărîtă pe care ai avut-o [lat.].
12. [CADE] *APROBAȚIUNE, *APROBAȚIE sf. = APROBARE [fr. < lat.].
13. [DEX '98] APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.
14. [DLRLC] APROBA, aprob, vb. 1. Tranz. (Cu privire la o acțiune, la o părere exprimată, p. ext. la o persoană) A socoti bun, a încuviința; a fi de acord, de aceeași părere cu..., a consimți la... Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. Refl. pas. Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Intranz. Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. ♦ A da consimțămîntul oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Refl. pas. Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc.
15. [DLRM] APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.
16. [DN] APROBA vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțămîntul, a fi de acord. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprob. / < lat. approbare].
17. [MDN '00] APROBA vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. (< lat. approbare)
18. [Șăineanu, ed. VI] aprobà v. 1. a consimți, a încuviința; 2. a judeca demn de laudă.
19. [Scriban] *aprób, a -á v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă.
20. [Scriban] *aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.
21. [DOOM 3] aprobare (încuviințare) (desp. a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări
22. [DOOM 2] aprobare (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări
23. [DOOM 3] aproba (a ~) (a încuviința) (desp. a-pro-) vb., ind. prez. 1 sg. aprob, 3 aprobă; conj. prez. 1 sg. să aprob, 3 să aprobe
24. [DOOM 2] aproba (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprobă
25. [DER] aproba (aprob, aprobat), vb. – A încuviința ceva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.
26. [DE] VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL