1. [DEX '09] ANTIMONIU s. n. Metaloid de culoare albă-cenușie folosit în industrie; stibiu. – Din fr. antimoine, lat. antimonium.
2. [MDA2] antimoniu sms [At: PONI, CH. 30/10 / V: -ie / E: fr antimoine, lat antimonium] Metaloid de culoare albă-cenușie folosit în industrie Si: stibiu.
3. [CADE] *ANTIMONIU sbst. 🔬 Metal alb-albăstruiu foarte lucitor și cu țesătură lameloasă; se găsește în natură mai ales în stare de sulfură (stibină), iar în Algeria sub formă de oxid de antimoniu cristalizat; alchimiștii îi atribuiau proprietăți miraculoase și-l făceau să joace un rol însemnat în seria metalelor: e întrebuințat în aliagiu (20% antimoniu, 80% plumb) pentru turnarea caracterelor de tipar [fr. antimoine].
4. [DEX '98] ANTIMONIU s. n. Metaloid de culoare albă-cenușie, cu numeroase folosiri în industrie; stibiu. – Din fr. antimoine, lat. antimonium.
5. [DLRLC] ANTIMONIU s. n. Metaloid de culoare albă-argintie, cu aspect metalic, care intră în componența a diverse aliaje; se folosește în stare liberă și în combinații, în industria metalurgică, chimică și farmaceutică; stibiu.
6. [DLRM] ANTIMONIU s. n. Metaloid de culoare albă-cenușie, cu numeroase folosiri în industrie. – Fr. antimoine (lat. lit. antimonium).
7. [DN] ANTIMONIU s.n. Metaloid alb-cenușiu cu aspect metalic folosit la diferite aliaje; stibiu. [Pron. -niu. / < it. antimoniu, cf. fr. antimoine, germ. Antimon < ar. ithmid].
8. [MDN '00] ANTIMONIU s. n. metaloid alb-cenușiu cu aspect metalic, folosit în aliaje; stibiu. (< germ. Antimon, lat. antimonium)
9. [Șăineanu, ed. VI] antimoniu n. metal alb lucitor, asemenea arsenicului, numit și sarea pisicei; formează împreună cu plumbul compozițiunea literelor de tipar.
10. [Scriban] *antimóniŭ n. (mlat. antimonium, care se află la Constantin Africanu, d. vgr. anti, contra, și fr. moine, monah, călugăr, fiind-că alchimistu Vasile Valentin, stareț de mînăstire în sec. 15, văzînd că porciĭ se îngrașă cu niște aliaj de antimoniŭ și arsenic, a dat acest aliaj și celor-lalțĭ călugărĭ, care slăbiră orĭ muriră. Deci acest metal e „contra călugărilor”). Chim. Stibiŭ.
11. [MDA2] antimonie sf vz antimoniu
12. [DOOM 3] antimoniu (stibiu) [niu pron. nĭu] s. n., art. antimoniul; simb. Sb
13. [DOOM 2] antimoniu [niu pron. nĭu] s. n., art. antimoniul; simb. Sb
14. [MDO] antimoniu
15. [DE] ANTIMÓNIU (< germ., lat. m.) s. n. Element chimic (Sb; nr. at. 51, m. at. 121,75, p. t. 630 °C, p. f. 1.645 °C), semimetalic, întrebuințat în tehnică sub formă de aliaje; stibiu. A fost descoperit de chimistul german J. Thölde în 1450.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL