1. [DEX '09] ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epocă a civilizației vechi, în special a celei greco-romane; vechime. 2. (Mai ales la pl.) Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitate s. f.] – Din fr. antiquité, lat. antiquitas, -atis.
2. [MDA2] antichitate sf [At: NEGRUZZI, S. I, 191 / V: (înv) ~ticit~, ~cui~, ~cvi~ / Pl: ~tăți / E: fr antiquite, lat antiquitas, -atis] 1 Epocă a civilizației vechi. 2 (Spc) Civilizație greco-romană. 3 (Pex) Vechime. 4 (Ccr) Obiect antic. 5 (Ccr) Monument antic. 6 (Ccr; lpl) Vestigii arheologice.
3. [CADE] *ANTICHITATE sf. 1 Faptul de a fi antic: ~a acestui monument îl face cu deosebire prețios ¶ 2 Vechime îndepărtată: sînt multe lucruri din ~ pe care numai prin imaginațiune le putem reconstitui ¶ 3 Timpul cînd trăiau Grecii și Romanii: Renașterea a căutat să reînvieze spiritul antichității ¶ 4 Obiect de artă vechiu (mai obicinuit la pl. antichități): e mare iubitor de antichități [fr. antiquité < lat.].
4. [DLRLC] ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special greco-romane. Pînă la Copernic, atît în știință cît și în concepția oamenilor stăpînea sistemul învechit al lui Ptolemeu, rămas moștenire încă din antichitate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. Se credea chiar în antichitate că... [misienii] erau tot dintr-o familie cu moesienii de la Dunăre. BOLINTINEANU, O. 308. ♦ Vechime. Acest tîrg a fost odată rezidența domnească; acum insă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede. NEGRUZZI, S. I 191. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. Muzeu de antichități. ◊ Am luat adesea pana spre a înjgheba cînd fapte reale, cînd studioase plăsmuiri, mai totdauna atingătoare de istoria și de antichitățile patriei. ODOBESCU, S. III 625. Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate, cele mai multe, după malurile sting și drept al Dunării, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național. GHICA, S. A. 144. – Variantă: (învechit) anticitate (NEGRUZZI, S. II 304) s. f.
5. [DLRM] ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special a celei greco-romane. ♦ Vechime. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. [Var.: (înv.) anticitate s. f.] – Fr. antiquité (lat. lit. antiquitas, -atis).
6. [DN] ANTICHITATE s.f. 1. Epocă îndepărtată a istoriei în care s-au dezvoltat vechile civilizații, în special cele greco-romane. ♦ Vechime. 2. Obiect, monument vechi rămas dintr-o epocă istorică îndepărtată. [Var. anticvitate s.f. / cf. fr. antiquité, it. antichità, lat. antiquitas].
7. [MDN '00] ANTICHITATE s. f. 1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații. ◊ vechime. 2. (pl.) obiecte ale vieții materiale (vase, medalii, arme etc.) păstrate din antichitate (1), sau vechi și valoroase. (< fr. antiquité, lat. antiquitas)
8. [Șăineanu, ed. VI] antichitate f. 1. vechime foarte îndepărtată; 2. (colectiv) cei vechi; 3. pl. monumente sau opere de artă antice: antichități egiptene; 4. primul din marele perioade ale istoriei universale până la anul 476 d. Cr.; antichitate clasică, perioada istoriei și a civilizațiunii greco-romane.
9. [Scriban] *antichitáte f. (lat. antíquitas, -átis). Mare vechime. Ceĭ vechĭ: toată antichitatea credea asta. Statuă, medalie, monument antic: antichitățile Romeĭ. – Fals anticitate.
10. [DEX '09] ANTICITATE s. f. v. antichitate.
11. [MDA2] anticitate sf vz Antichitate
12. [MDA2] anticuitate sf vz Antichitate
13. [MDA2] anticvitate sf vz Antichitate
14. [CADE] *ANTICITATE = ANTICHITATE.
15. [DLRLC] ANTICITATE S. f. v. antichitate.
16. [DN] ANTICVITATE s.f. v. antichitate.
17. [DOOM 3] antichitate (obiect) s. f., g.-d. art. antichității; pl. antichități
18. [DOOM 2] antichitate (obiect) s. f., g.-d. art. antichității; pl. antichități
19. [IVO-III] antichitate.
20. [DOOM 3] !Antichitatea (epocă istorică) s. propriu f. art., neart. Antichitate (în ~), g.-d. art. Antichității
21. [DOOM 2] Antichitatea (epoca) s. f., g.-d. Antichității
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL