1. [MDA2] mirus sn vz miros
2. [Scriban] 2) míros (est și Ban.) și mirós (sud), a -í v. intr. și tr. (mgr. myróno, aor. emirosa, miruĭesc; myrizo, aor. emýrisa [tr. și intr.], miros; vsl. sîrb. mirosati, bg. mirosvam, miruĭesc, sîrb. mirisati, a mirosi. Pers. III pl. și sing. miroase, să miroasă atît în Munt. cît și în Mold.: seratele literare miroase a politică [Ĭorga, Drum Drept, 1915, 538]. Rar în est el miroase, pop. mirosă. V. mir 2, mirodie). Impresionez nasu pin miros: crinu miroase plăcut, aicĭ miroase a crin. V. tr. Constat, simt mirosu: am mirosit crinu. Fig. Adulmec, oblicesc, simt vag, presimt: mirosise că se petrec neregule. – Vechĭ mirosesc. În est pop și amíros, în Vs. și amínos (pop. añinos).
3. [DGS] miros s.n. I 1 (fiziol.) olfacție, <înv.> apuțit, apuțitură, mirosire, odorat. Mirosul este unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale. 2 aromă, balsam, boare, mireasmă, parfum, <rar> esență, mirodenie, reveneală, <reg.> miroznă, odoreală, șmag, <înv.> miroseală, mirosire, odor3, olm, unsoare. 3 abur, efluviu, exalare, exalație, miasmă, parfum, <rar> abureală, evaporație, <înv.> miroseală, mirosenie. Tânăra lasă în urmă un miros pătrunzător de iasomie. 4 fig. fler, perspicacitate, <fig.> nas. Are miros; știe când și unde să-și investească banii. II (la pl. miroase; concr.; ind. alim.; înv.) v. Aromat1. Condiment. Ingredient. Mirodenie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL