1. [DEX '09] ANAFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anaforă, nafură s. f.] – Din sl. (a)nafora.
2. [MDA2] anafură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: ~foră, naforă, nafură / E: vsl анафора] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.
3. [DEX '98] ANAFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anaforă, nafură s. f.] – Din sl. (a)nafora.
4. [DLRLC] ANAFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: nafură (ȘEZ. V 137) s. f.
5. [DLRM] ANAFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfîrșitul liturghiei. [Var.: anaforă, nafură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).
6. [Șăineanu, ed. VI] anàfură f. pâine binecuvântată ce se împarte creștinilor după leturghie. [De origină slavo-greacă, vorbă identică cu cea precedentă; de aci și forma scurtată, nafură].
7. [DEX '09] ANAFORĂ2 s. f. v. anafură.
8. [DEX '09] NAFURĂ s. f. v. anafură.
9. [MDA2] anaforă2 sf vz anafură
10. [MDA2] nafură sf vz anafură
11. [CADE] NAFĂRĂ 👉 NAFURĂ.
12. [CADE] NAFURĂ, NAFORĂ, ANAFURĂ, ANAFORĂ sf. ⛪ Pîinea binecuvîntată care se împarte în biserică după sfîrșitul liturghiei: șoarecele care mănîncă nafură din ziua de Paști se face liliac (ȘEZ.); prefăcuse sfîntul potir în cupă de plăcere și talgerul de naforă în disc de parale (ALECS.); bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafora sfințită (DLVR.); F paraua de ~, banul cel din urmă: lua paraua de nafură a văduvei și bucățica de pîine din gura orfanului (VLAH.) [vsl. (a)nafora < gr.-biz. άναφορά].
13. [DLRM] ANAFORĂ1 s. f. v. anafură.
14. [Șăineanu, ed. VI] nafură f. V. anafură.
15. [Scriban] 1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu ortodox o binecuvintează la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.
16. [Scriban] náfură V. anaforă.
17. [DOOM 3] anafură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anafurei
18. [DOOM 2] anafură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anafurei
19. [IVO-III] anafură, -ri.
20. [DER] anafură (anafure), s. f. – Pîine sfințită care se împarte credincioșilor după terminarea slujbei. – Var. (a)naforă, nafură. – Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anaforă, s. f. (procedeu stilistic, repetiție). – Mr. anafură, megl. nafără. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); în primul său sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.
21. [DERC] ANAFURĂ A-și da (sau a-și cheltui) paraua (sau lețcaia) de anafură = A-și cheltui și ultimul ban: Și-a dat și ultima lețcaie de anafură și tot n-a fost bine.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL