1. [DEX '09] AMĂGIRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.
2. [MDA2] amăgire sf [At: MARCOVICI, C. 23/8 / Pl: ~ri / E: amăgi] 1 Înșelăciune Cf amăgi (1). 2 Ispitire Cf amăgi (4). 3 Seducere Cf amăgi (5). 4 (Înv) Adulter Cf amăgi (6). 5 Iluzionare Cf amăgi (7). 6 Greșeală Cf amăgi (9).
3. [CADE] AMĂGIRE sf. 1 Faptul de a amăgi ¶ 2 Înșelăciune; ispită; părere înșelătoare: boierul, amărît de ~a și înșelăciunea Țigăncii (ISP.).
4. [DLRLC] AMĂGIRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi. 1. Înșelăciune, viclenie, minciună. 2. Părere înșelătoare, iluzie. Oare licărirea aceea pe care... crezuse că o surprinde în ochii Eleonorei nu era numai amăgire? DUMITRIU, B. F. 150.
5. [DLRM] AMĂGIRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; înșelăciune, viclenie, minciună; părere înșelătoare, iluzie.
6. [Șăineanu, ed. VI] amăgire f. 1. înșelăciune, seducțiune: fuge de a lumii amăgire AL.; 2. iluziune.
7. [Scriban] amăgíre f. Acțiunea de a amăgi. Seducțiune. Decepțiune: ce amăgire!.
8. [DEX '09] AMĂGI, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire.
9. [MDA2] amăgi [At: (a. 1594), HEM 1005 / Pzi: ~gesc / E: ml *ammagire] 1 vt (Înv) A vrăji (făcând semne cabalistice cu mâna). 2 vt A înșela pe cineva cu vorbe sau cu purtări ademenitoare. 3 vt A purta cu vorba. 4 vt A ispiti la o faptă rea. 5 vt A seduce. 6 vt A-și înșela bărbatul. 7 vt (Pex) A înșela. 8 vr A-și face iluzii zadarnice. 9 vr A greși. 10 vt (Mol) A păcăli (în glumă).
10. [CADE] AMĂGI (-ăgesc) I. vb. tr. 1 A înșela prin vicleșug, prin ademeneli, prin făgăduințe, prin minciuni: Așa ne poartă lumea, așa ne amăgeaște, Așa ne înșală, surpă și batjocoreaște (M.-COST.); proverb: îl amăgește Dumnezeu din zile, mult se mai trudește, se luptă cu moartea (ZNN.) ¶ 2 A face pe cineva să creadă ceva greșit, un lucru neadevărat: calicul ăsta este un deșuchiat care a venit aci să ne amăgească (ISP.) ¶ 3 A îndemna spre rău, a duce în ispită ¶ 4 A scoate din minți (o femeie), a seduce ¶ 5 A călca credința conjugală, a fi necredincios. II. vb. refl. A se lăsa a fi înșelat, ispitit, ademenit de ceva: s’amăgește cu nădejdea că ogoru-i va scăpa (NEGR.) [lat. *ammagire < gr. μαγεύω].
11. [DLRLC] AMĂGI, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. A induce în mod conștient în eroare, a înșela. Strașnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgești. VLAHUȚĂ, O. AL. 34. Nu știu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri. CREANGĂ, P. 24. Toți [vînătorii] își povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc și cum, în sfîrșit, s-a făcut nevăzută. ODOBESCU, S. III 17. ◊ Fig. În o strachină e borș de pește proaspăt, în alta ihnea de pește sărat, amăgită cu cîteva măsline. HOGAȘ, DR. II 115. Refl. Dacă toată ziua te amăgești cu cîte-o îmbucătură, nu spui seara că nu-ți trebuie să cinezi? V. ROM. februarie 1952, 182. 2. Refl. (Neobișnuit) A se înșela, a greși. Mi se pare că este cu totul de prisos ca să te cerci a-i dovedi cum că se amăgește și că ceea ce spune nu a fost niciodată. ODOBESCU, S. III 48. 3. Tranz. A ispiti, a fermeca. Harnică maic-ai avut... te-a făcut Cu ochi negri de ochit, Cu sprîncene de-amăgit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 30.
12. [DLRM] AMĂGI, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Refl. A greși. 2. Tranz. (Rar) A ispiti, a fermeca. – Lat. *ammagire (< gr.).
13. [Șăineanu, ed. VI] amăgì v. 1. a vrăji, a încânta (sens ieșit din uz): le amăgi mințile printr’un farmec OD.; 2. a înșela cu dibăcie, cu măestrie. [Gr. bizantin MAGHÈVO, a fermeca, din MAGOS, vrăjitor: sensul primitiv tehnic (cf. farmec) s’a generalizat românește ca la mângâia, de aceeaș origină bizantină].
14. [Scriban] amăgésc v. tr. (lat. ammagire, d. vgr. mageúo, farmec, înșel, d. mágos, mag). Înșel pin vorbe: m’a amăgit spunîndu-mĭ că pe aicĭ e drumu cel bun, diavolu îĭ amăgește pe oamenĭ. Seduc: l-a amăgit bogăția. V. refl. Vechĭ. Îs ispitit (ademenit, atras): amăgindu-se de bogăție.
15. [DOOM 3] amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri
16. [DOOM 2] amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri
17. [DOOM 3] amăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgesc, 3 sg. amăgește, imperf. 1 amăgeam; conj. prez. 1 sg. să amăgesc, 3 să amăgească
18. [DOOM 2] amăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgesc, imperf. 3 sg. amăgea; conj. prez. 3 să amăgească
19. [IVO-III] amăgesc, -geam 1 imp., -gească 3 conj.
20. [DER] amăgi (amăgesc, amăgit), vb. – 1. (Înv.) A vrăji, a face farmece. – 2. A amăgi, a momi. – Mr. (amăvipsire) „a vrăji”. Gr. μαγεύω „a fermeca” (Hasdeu; DAR; Diculescu, Elementele, 474; Rosetti, II, 66), probabil prin intermediul unui lat. *magῑre, *magare, cf. calabr., sicil. ammagari, cat., sp. amagar. În mr., din ngr. μαγεύω, de unde și bg. magiosvam. Der. amăgeală, s. f. (înșelăciune, artificiu); amăgelnic, adj. (înv., înșelător); amăgeu, s. m. (impostor), pe care Diculescu, Elementele, 474, îl derivă dintr-un gr. *μαγεύς; amăgire, s. f. (înv., ademenire); amăgitor, adj.; amăgitură, (înv., înșelăciune, escrocherie).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL