1. [DEX '09] AMĂGEALĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.
2. [MDA2] amăgeală sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 436/13 / Pl: ~gele, ~geli / E: amăgi + -eală] 1 (Mpl) Amăgire. 2 (Fig) Obiect dat cuiva cu scopul de a-l amăgi, de a-l abate de la altă preocupare.
3. [CADE] AMĂGEALĂ (pl. -geli, -gele) sf. Înșelăciune prin vicleșug, prin ademeneli, prin făgăduințe: cu amăgele se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste (CRG.) [amăgi].
4. [DLRLC] AMĂGEALĂ, amăgeli și amăgele, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Amăgire, viclenie, minciună. Într-una din zile... scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul... și cînd deodată numai iacă vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic... Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul... Așa cu amăgele se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste. CREANGĂ, A. 8. Preocupare măruntă, naivă (cu care se amăgește cineva). Dar vremea trecea cu amăgele și eu creșteam pe nesimțite, și tot alte gînduri îmi zburau prin cap și alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 35. 2. (Rar) Mijloc de a amăgi pe cineva, momeală. V. nadă. Onofrei Cos... aruncă amăgeală cîinilor, să nu-l latre. STANCU, D. 294.
5. [DLRM] AMĂGEALĂ, amăgeli, s. f. Amăgire, viclenie, minciună. ♦ Preocupare măruntă, naivă. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Din amăgi + suf. -eală
6. [Șăineanu, ed. VI] amăgeală f. 1. amăgire trecătoare; 2. pl. nimicuri: vremea trecea cu amăgele CR.
7. [Scriban] amăgeálă f., pl. elĭ. Vechĭ saŭ rar. Amăgire. Pl. vechĭ (azĭ fam.) amăgele: l-a prins cu amăgele.
8. [DOOM 3] amăgeală s. f., g.-d. art. amăgelii; pl. amăgeli
9. [DOOM 2] amăgeală s. f., g.-d. art. amăgelii; pl. amăgeli
10. [MDO] amăgeală
11. [IVO-III] amăgeală, -geli.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL