Definiție și ce înseamnă amorțit

1. [DEX '09] AMORȚIT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.

2. [MDA2] amorțit1 sn [At: DA / Pl: ? / V: (înv) amur~ / E: amorți] 1-13 Amorțire (1-13).

3. [MDA2] amorțit2, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 51 / V: (înv) amur- / Pl: ~iți, ~e / E: amorți] 1 a (D. vietăți) Insensibil. 2 a (Fig; d. oameni) încremenit. 3 a (Fig) Adormit2. 4 a (D. o acțiune) Oprită2. 5 a (D. foc) Stins2. 6 a (D. oameni) Amuțit2. 7 a (D. trup) Neînsuflețit. 8 a (D. somn) Greu. 9 a (D. unele animale) Cuprins2 de somnul hibernal. 10 a (Fig; d. sentimente) Lipsit2 de intensitate. 11 a (Reg; îs) Apă ~ Apă călduță. 12 av Fără putere.

4. [CADE] AMORȚIT I. adj. p. AMORȚI. II. sm. Care pare că nu are simțire, fără vlagă: te aștepți de la el la mare lucru, dar nu vezi că e un ~? III. sbst. Faptul de a (se) amorți.

5. [DLRLC] AMORȚIT, -Ă, amorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe și despre corpul sau o parte a corpului lor) Fără simțire, ca mort, rigid. Braț amorțit. ◊ Firea-și doarme somnul ei, Amorțită subt zăpadă. TOPÎRCEANU, S. A. 25. Dan, cu coatele amorțite, tocmai se ridica să plece. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. Trupul meu are să fie rece... amorțit și țeapăn. ISPIRESCU, L. 147. ♦ (Neobișnuit, cu sens activ) Care te aduce într-o stare de amorțire. Un somn amorțit îi cuprinde trupul. EMINESCU, N. 21 ♦ (Adesea determinat prin «de frig») Înțepenit din cauza frigului, înghețat. Îi pătrunsese frigul prin picioare, mergea în neștire, amorțit, cu mîinile în buzunare și cu bățul strîns subțioară. DUMITRIU, B. F. 14. ◊ (Adverbial) Și inima aceea ce geme de durere, Și sufletul acela ce cîntă amorțit E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere. EMINESCU, O. I 6. 2. (Despre animalele care hibernează) Cuprins de somnul hibernal. Albinele stau toată iarna amorțite. 3. Fig. Lipsit de vigoare, de energie, de vioiciune. S-ar putea deștepta... mii de idei energice și salubre, care ar scălda mintea obosită și sufletul amorțit în roua întăritoare a timpilor de antică vîrtoșie trupească. ODOBESCU, S. III 51. ◊ (Adverbial) A cîntat cam amorțit! CONTEMPORANUL, II 14. ♦ Atenuat, slăbit, lipsit de intensitate. Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I 136.

6. [DLRM] AMORȚIT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Fără simțire, rigid, înțepenit. – V. amorți.

7. [Scriban] amorțít, -ă adj. Cuprins de amorțeală: un oraș amorțit. Adv. A cînta amorțit.

8. [DEX '09] AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

9. [MDA2] amorți [At: (a. 1669) ap. GCR I, 184 / V: (înv) amur- / Pzi: ~țesc, (reg) -țăsc, (îrg) amurt / E: lat* ammortire] 1 vi (D. oameni) A încremeni. 2 vi (Fig) A adormi. 3 vi (D. o. acțiune) A se opri. 4 vi (D. foc) A se stinge. 5 vi (D. ființe, d. corpul lor sau d. o parte a corpului lor; fig d. oase) A deveni insensibil. 6 vi (Spc; d. oameni) A amuți. 7 vt (Îe) A ~ gura A încetat cu gălăgia. 8-9 vt (D. suflet, sentimente sau dureri; fig) A-și pierde vioiciunea (sau puterea). 10 vi (D. unele animale) A intra în perioada de hibernare. 11 vt (Fig; d. apă, zăpadă) A îngheța ușor, pe deasupra. 12 vt (Fig) A face să se atenueze. 13 vt (Fig) A face să înceteze.

10. [MDA2] amurți v vz amorți

11. [MDA2] amurțit2, ~ă smf, a vz amorțit2

12. [MDA2] amurțit1 sn vz amorțit1

13. [CADE] AMORȚI (-țesc) I. vb. intr. 1 A se găsi în nesimțire din cauza unei dureri fizice, unui accident, etc.: de abia-și putu întinde un picior care-i amorțise (VLAH.) ¶ 2 A pierde însușirea de a simți (în spec. dureri morale): După suferiri multe, inima se ’mpietrește, Răul se face fire, simțirea amorțește (ALX.) ¶ 3 A rămînea ca încremenit, a nu mai ști ce să zică ¶ 4 Fig.: vorbele îmi amorțiră pe limbă (GOR.); i-a amorțit gura, a tăcut, i s’a tăiat pofta să mai vorbească ¶ 5 Fig.: nu e nicio distracție aici, toată lumea a amorțit ¶ 6 Fig.: A slăbi, a se întuneca: toate amintirile acestea îi amorțesc deodată (VLAH.) ¶ 7 ‡~ de, a înceta de...: coteii de cehnit, ogarii de scîncit și șoimul de piuit amurțisă (CANT.). II. vb. tr. A scădea puterea unui lucru, a slăbi un efect: cînd fericirea amorțește ori care alte simțiri ale noastre (NEGR.). III. vb. refl. Fig. A pierde din putere: atunci simțirile ori-cărui călător ajung a se ~ (ODOB.) [lat. *ammortīre < mortuus].

14. [CADE] †AMURȚI...= AMORȚI...

15. [DEX '98] AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

16. [DLRLC] AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe și despre corpul sau o parte a corpului lor) A deveni, pentru un timp, fără simțire, insensibil, a rămîne ca mort; a înțepeni. Mi-a amorțit piciorul. ◊ Atunci își luă Trifon pălăria [fermecată] din cap și toți amorțiră ca morții. RETEGANUL, P. I 10. ◊ Fig. După izbucnirea de furie, coana Eleonora amorțise iar. DUMITRIU, B. F. 52. Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 100. ◊ Tranz. Femeia a urmat să-l domolească [pe demonul mărilor], suflînd asupra lui... pînă ce l-a amorțit în afundul somnului. SADOVEANU, D. P. 106. 2. (Despre animalele care hibernează) A intra în perioada de hibernare. Ursul amorțește în timpul iernii. 3. Fig. A-și pierde puterea, a slăbi în intensitate. După suferiri multe, inima se-mpietrește... simțirea amorțește. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ A încetini, a lîncezi. Adevărul este că munca noastră nu se cuvine să amorțească niciodată. SADOVEANU, P. M. 140. ♦ Tranz. A domoli, a potoli. Hotărîră a amorți suferința prin vesela petrecere. NEGRUZZI, S. I 218.

17. [DLRM] AMORȚI, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a înțepeni. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire).

18. [Șăineanu, ed. VI] amorțì v. 1. a sta nemișcat, a nu mai simți (ca un mort); 2. a adormi de oboseală.[Lat. *ADMORTIRE, din MORS, moarte].

19. [Scriban] amorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn’a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m’am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-.

20. [Scriban] amurțésc, V. amorțesc.

21. [DOOM 3] amorți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțesc, 3 sg. amorțește, imperf. 1 amorțeam; conj. prez. 1 sg. să amorțesc, 3 să amorțească

22. [DOOM 2] amorți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțesc, imperf. 3 sg. amorțea; conj. prez. 3 să amorțească

23. [IVO-III] amorțesc, -țească 3 conj., -țit prt.

24. [DER] amorți (amorțesc, amorțit), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimțire; a înțepeni. – Mr. amurțăscu, amurțire, megl. anmurțǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Pușcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorțeală, s. f.; amorțitor, adj. (care amorțește); amorțitură, s. f. (amorțeală).

25. [DERC] AMORȚI A amorți gura = A înceta cu gălăgia: Când l-au văzut, imediat le-a amorțit gura…

26. [DRAM 2021] amorțit, -ă, amorțiți, -te, adj. Răgușit, cu glasul stins. – Din amorți.

27. [DRAM 2015] amorțit, -ă, amorțiți, -te, adj. – Răgușit, cu glasul stins (ALRRM, 1969: 72). – Din amorți.

28. [DRAM] amorțit, -ă, adj. – Răgușit, cu glasul stins (ALR 1969: 72). – Din amorți.

29. [DRAM 2021] amorți, amorțesc, v.i. (med.) A răguși (afecțiune a corzilor vocale). – Lat. *ammortire (Scriban, MDA).

30. [DRAM 2015] amorți, amorțesc, vb. intranz. – (med.) A răguși (afecțiune a corzilor vocale). – Lat. *ammortire < lat. mortuus „fără putere, slab” (Scriban, Șăineanu, MDA).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro