1. [DEX '09] AMONIU s. n. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Din fr. ammonium.
2. [MDA2] amoniu sns [At: DA / E: fr ammonium] (Chm) 1 Corp cu molecula alcătuită din hidrogen și azot, radical al amoniacului. 2 (Îs) Clorură de ~ Țipirig.
3. [CADE] *AMONIU sbst. 🔬 1 Metal ipotetic compus din gaz amoniac și un atom de hidrogen ¶ 2 Clorură de ~, țipirig [fr.].
4. [DLRLC] AMONIU s. m. sg. Radical monovalent care nu a fost obținut în stare liberă; în compuși se comportă ca un metal alcalin, dînd naștere la săruri. Clorura de amoniu se mai numește și țipirig.
5. [DLRM] AMONIU s. n. sg. Metal alcalin care se găsește numai în compuși. – Fr. ammonium.
6. [DN] AMONIU s.n. Radical monovalent care nu a fost obținut în stare liberă și care, în combinațiile sale, se comportă ca un metal alcalin. [Pron. -niu. / < fr. ammonium].
7. [MDN '00] AMONIU s. n. radical cu proprietăți de metal monovalent, din compunerea sărurilor amoniacale. (< fr. ammonium)
8. [Scriban] *amóniŭ n. (d. amoniac). Chim. Combinațiune de azot și idrogen (Az H4) care are toate proprietățile unuĭ metal. Există în amalgamă cu mercuru. Clorură de amoniŭ, țipirig.
9. [DOOM 3] amoniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amoniul
10. [DOOM 2] amoniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amoniul
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL