1. [DEX '09] ALINTAT, -Ă, alintați, -te, adj. Care este răsfățat, răzgâiat. – V. alinta.
2. [MDA2] alintat2, ~ă a [At: EMINESCU, P. 12/ Pl: ~ați, ~e / E: alinta] 1 (Înv) Alinat2 (1). Dezmierdat2. 3 (Prt) Răzgâiat2. 4 Răsfățat2.
3. [MDA2] alintat1 sn [At: DA / E: alinta] 1-4 Alintare (1-4).
4. [CADE] ALINTAT I. adj. 1 p. ALINTA ¶ 2 Răsfățat: hrănită, îngrijită, alintată ca o fată de împărat, cum nu era să crească bine? (CAR.). II. sbst. Faptul de a (se) alinta.
5. [DLRLC] ALINTAT, -Ă, alintați, -te, adj. Răsfățat, răzgîiat. O fată alintată și leneșă. CREANGĂ, P. 292. Pajul Cupidon, vicleanul, Mult e rău și alintat. EMINESCU, O. I 108. Auzi, coșcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost!... ALECSANDRI, T. I 136.
6. [DLRM] ALINTAT, -Ă, alintați, -te, adj. Răsfățat, răzgîiat. – V. alinta.
7. [Șăineanu, ed. VI] alintat a. Mold. răsgăiat, cocolit: (Cupidon) mult e rău și alintat EM.
8. [Scriban] alintát, -ă adj. Răsfățat: copil alintat.
9. [DEX '09] ALINTA, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).
10. [MDA2] alinta2 v [At: PAȘCA, GL. / Pzi: alint / E: nct] (Reg) A șchiopăta ușor Cf alina, alicni.
11. [MDA2] alinta1 v [At: DOSOFTEI, V. S. 3/32 / Pzi: alint, (rar) -tez / E: lat *allentare] 1-2 vtr (Înv) A (se) alina (1). 3 vt A dezmierda. 4-5 vtr (Prt) A (se) râzgâia. 6-7 vtr A (se) răsfăța. 8 vr A fi mofturos.
12. [CADE] ALINTA (-int) I. vb. tr. 1 A desmierda: minunatul Făt-frumos Aprilie cu părul auriu o alintă, o leagănă, o mîngîie (CAR.) ¶ 2 A răsfăța, a răzgîia: își prea alintă copiii ¶ 3 A rosti cuvintele, în semn de desmierdare, cu o intonație sau sub o formă copilărească: se așeza pe genunchii Iui și-l săruta alintîndu-și vorbele și netezindu-i părul (VLAH.) ¶ 4 ‡A liniști, a potoli: scornindu-să grea furtună în mare, cu însemnătura sfintei cruci marea au alintat (DOS.). II. vb. refl. 1 A se răsfăța, a se răzgîia: brațele ei m’au legănat și mă alintam la sînu-i găngurind (CRG.); proverb: a se ~ ca cioara în laț, a se răsfăța, a face pe grozavul, a se arăta cu voie bună, ca să ascundă supărările de ochii lumii ¶ 2 A se mișca încet, grațios, a se legăna: Șoimul tău... ca lebăda pe apă se alintă, grațios (ALECS.) ¶ 3 ‡A se liniști, a se potoli: Vînturilor zise de ’ncetară și undelor de se alintară (DOS.) [lat. *allentare < lentus].
13. [DEX '98] ALINTA, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).
14. [DLRLC] ALINTA, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia. (Fig.) Pămîntul mă alintă C-un foșnet lung de grîne cu bobul sănătos. JEBELEANU, în POEZ. N. 393. ◊ Refl. Fig. Moș Toader tot mergea, alintîndu-se mereu cu gîndul [că va găsi de lucru]. CONTEMPORANUL, V 390. 2. Tranz. A răsfăța, a răzgîia. Prea își alintă copiii. ◊ Fig. Îl sărută alintîndu-și vorbele și netezindu-i părul. VLAHUȚĂ, N. 49. ◊ Refl. Începu să facă mofturi, să s-alinte. CONTEMPORANUL, II 359. Brațele ei m-au legănat, cînd îi sugeam țîța cea dulce și mă alintam, la sînu-i, gîngurind și uitîndu-mă în ochii ei cu drag. CREANGĂ, A. 35. Cînd rea și nesuferită, cînd sentimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică. NEGRUZZI, S. III 50. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios, a se legăna ușor. Ca lebăda pe apă se-alintă grațios. ALECSANDRI, P. III 81.
15. [DLRM] ALINTA, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgîia. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).
16. [Șăineanu, ed. VI] alintà v. Mold. a desmierda, a răsfăța: mărirea te alintă ca pe un copil în fașe AL. [Lat. *ALLENTARE, din LENTUS].
17. [Scriban] alínt, a -á v. tr. (lat. allentare, d. lentus, lent, liniștit; it. allentare, a potoli). Dezmerd, răsfăț, spun cuĭ-va vorbe blînde. V. refl. Mă port copilărește, mă răsfăț, fac mofturĭ, mă afectez. V. izmenesc și spancelesc.
18. [DOOM 3] alinta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alint, 2 sg. alinți, 3 alintă; conj. prez. 1 sg. să alint, 3 să alinte
19. [DOOM 2] alinta (a ~) vb., ind. prez. 3 alintă
20. [DER] alinta (alintat, alintat), vb. – A mîngîia, a răsfăța. Lat. *allēntāre, de la *allĕnĭtāre, care provine de la lēnis „ușor, blînd” (Candrea-Dens., 990); după alții, din lat. *allĕntāre, de la lĕntus, cu evoluția semantică de la domeniul material la cel moral, ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Pușcariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, *allēntāre a fost simțit ca un frecventativ de la *allēnāre, chiar dacă la origine nu aparțineau aceleiași familii (DAR citează un ex. din Dosoftei, în care este evidentă această confuzie). – Der. alintător, adj. (care alintă); alintătură, s. f. (alintare).
21. [DLRLV] ALINTA vb. (Mold.) A (se) alina, a (se) potoli. Vînturilor dzise de-ncetară Și undelor de se alintară. DOSOFTEI, PS. Cu însămnătura sfintei cruci marea au alintat. DVS, 4r. Etimologie: lat. *allentare. Vezi și alintare. Cf. ogoi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL