1. [MDA2] alegare2 sf [At: MDA ms / Pl: ~gări / E: alega1] (Jur) Învocare, în sprijin, a unui fapt, a unei afirmații, a unei împrejurări, spre a justifica ceva Si: alegat2.
2. [MDA2] alegare1 sf [At: DA / Pl: ~gări / E: alega1] (Îvp) 1 Ținere de cineva Si: alegat1 (1). 2 Stăruire pe lângă cineva Si: alegat1 (2). 3 Cuprindere.
3. [DEX '09] ALEGA2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.
4. [DEX '09] ALEGA1, aleg, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
5. [MDA2] alega2 vt [At: DA / Pzi: ~eghez / E: fr alléguer] (Jur) A invoca, în sprijin, un fapt, o afirmație, o împrejurare spre a se justifica.
6. [MDA2] alega1 [At: ISPIRESCU, L. 25 / Pzi: aleg / E: ml alligare] (Îvp) 1-2 vir A (se) ține de cineva. 3 vi A insista pe lângă cineva. 4 vt A cuprinde.
7. [CADE] *ALEGA2 (-eghez), vb. tr. A spune ceva cu scopul de a proba, a aduce înainte un motiv: ceea ce aleghează el, nu se poate susține [fr. alléguer < lat.].
8. [CADE] ALEGA1 (-eg) vb. refl. 1 A se prinde de cineva ne mai dîndu-i răgaz, făcîndu-l să se gîndească mereu la un lucru: De cine dorul s’aleagă Nu-i pare lucru de șagă (TEOD.) ¶ 2 A cuprinde: o piroteală moleșitoare se alegă de ochii lui (ISP.) ¶ 3 A se ținea mereu de cineva, a nu mai slăbi pe cineva pentru a-i spune, a-i cere ceva; a supăra pe cineva cu vorbe plictisitoare, cu clevetiri: se alegară de dînsul și-i căuta ceartă cu lumînarea (ISP.) ¶ 4 A stărui pe lîngă cineva: atunci toți se alegară de dînsa să le gătească într’o zi ea bucatele (ISP.) [lat. allĭgare].
9. [DEX '98] ALEGA1, aleg, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
10. [DLRLC] ALEGA1, aleg, vb. I. Refl. (învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva, a nu-i da pace. Atunci toți... se alegară de dînsa, să le gătească într-o zi ea bucatele. ISPIRESCU, L. 23.
11. [DLRLC] ALEGA2, pers. 3 alegă, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei susțineri sau ca justificare a unei acțiuni.
12. [DLRM] ALEGA1, aleg, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.
13. [DLRM] ALEGA2, aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Fr. alléguer (lat. lit. allegare).
14. [DN] ALEGA vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].
15. [MDN '00] ALEGA vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. (< fr. alléguer, lat. allegare)
16. [Scriban] *2) alég, a -á v. tr. (fr. alléguer, d. lat. allégo, -áre. V. deleg). Scot înainte, pretextez: el aleagă faptu că nu e înscris.
17. [Scriban] 1) alég (mă), a -á v. refl. (lat. álligo, -áre. V. leg, aliez). Mă leg de cineva, mă anin, mă agăț, mă țin de el: s’a alegat de mine din senin. V. acolisesc.
18. [DOOM 3] alega2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aleg, 2 sg. te alegi, 3 se aleagă; conj. prez. 1 sg. să mă aleg, 3 să se alege; imper. 2 sg. afirm. aleagă-te; ger. alegându-mă
19. [DOOM 3] alega1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghez, 3 aleghează; conj. prez. 1 sg. să aleghez, 3 să alegheze
20. [DOOM 2] alega1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 aleghează
21. [DOOM 2] alega2 (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleagă
22. [DER] alega (-g, -at), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL