1. [DEX '09] ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor.
2. [MDA2] alcătuitor, ~oare [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 333/29 / V: (îrg) ~iu, ~oare a / P: ~tu-i~ / Pl: ~i / E: alcătui1 + -tor] 1 a Care intră în compoziția unui lucru Si: constitutiv. 2 smf Persoană care alcătuiește1 (1-5) ceva.
3. [CADE] ALCĂTUITOR, -TOARE adj. sm. f. Care alcătuește ceva: părțile alcătuitoare ale acestei mașini; ~ii programului au uitat mai multe puncte esențiale.
4. [DEX '98] ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. [Pr.: -tu-i-] – Alcătui1 + suf. -tor.
5. [DLRLC] ALCĂTUITOR2, -OARE, alcătuitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care alcătuiește, întocmește, creează ceva. Alcătuitor de versuri. Alcătuitorii unei legi.
6. [DLRLC] ALCĂTUITOR1, -OARE, alcătuitori, -oare, adj. Care intră în compoziția, în structura unui anumit lucru; constitutiv. Elementele alcătuitoare.
7. [DLRM] ALCĂTUITOR, -OARE, alcătuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv. 2. S. m. și f. Persoană care alcătuiește ceva. – Din alcătui1 + suf. -(i)tor.
8. [Șăineanu, ed. VI] alcătuitor a. care alcătuește, constitutiv.
9. [MDA2] alcătuitoriu, ~oare a vz alcătuitor
10. [DOOM 3] alcătuitor (desp. -tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoare
11. [DOOM 2] alcătuitor (-tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. alcătuitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL