1. [DEX '09] ALCĂTUIALĂ, alcătuieli, s. f. Alcătuire; (concr.) ceea ce este alcătuit, înjghebat. [Pr.: -tu-ia-] – Alcătui1 + suf. -eală.
2. [MDA2] alcătuială sf [At: SLAVICI, N. I 9 / P: ~tu-ia~ / Pl: ~ieli / E: alcătui1 + -eală] 1-8 Alcătuire1 (1-4, 9, 11, 12, 17). 9 (Ccr) Ceea ce este format, constituit.
3. [CADE] ALCĂTUIALĂ (pl. -ieli), sf. 1 Felul de a fi al unui lucru, întocmire: mintea noastră nu este în stare să afle toată alcătuiala acestei lumi ¶ 2 Lucru rezultat din împreunarea mai multor părți deosebite, un tot de clădire, etc.: în vîrful satului este o ~ pe care Sărăcinenii o numesc biserică (SLV.) [alcătui].
4. [DLRLC] ALCĂTUIALĂ, alcătuieli, s. f. Înjghebare, întocmire, alcătuire. ♦ (Concretizat) Clădire rudimentară. În vîrful satului, adecă la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc «biserică». SLAVICI, O. I 56.
5. [DLRM] ALCĂTUIALĂ, alcătuieli, s. f. Înjghebare, alcătuire; (concr.) clădire rudimentară. – Din alcătui1 + suf. -eală.
6. [DOOM 3] alcătuială s. f., g.-d. art. alcătuielii; pl. alcătuieli
7. [DOOM 2] alcătuială s. f., g.-d. art. alcătuielii; pl. alcătuieli
8. [MDO] alcătuială, pl. alcătuieli
9. [IVO-III] alcătuială, -ieli.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL