1. [DEX '09] AJUTORINȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.
2. [MDA2] ajutorință sf [At: DOSOFTEI, PS. 85 / V: (reg) agiu~[1] / Pl: ~țe și -ți / E: ajutori + -ință] (Înv) 1 Ajutor (1). 2 (Fin) Impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova.
3. [CADE] AJUTORINȚĂ (pl. -ințe) sf. 1 Ajutor, sprijin: dînd mulțumită prea înaltului Dumnezeu pentru ajutorința ce a primit de la dînsul (ISP.) ¶ 2 🔎 ‡Un fel de dare directă (în Moldova) ce se storcea pe la sfîrșitul veacului trecut de la popor de două ori pe an, vara și iarna [ajutori].
4. [DLRLC] AJUTORINȚĂ, ajutorințe, s. f. (învechit) 1. Ajutor, sprijin. [Copilul] era bun, ascultător și era de ajutorință muierii mele. RETEGANUL, P. V 82. ◊ (Concretizat) [Feciorii Chiajnei] însoțiți, unul de oaste pămînteană și de ajutorințe ungurești, altul de turcii ce i se dase ca să-l așeze pe scaunul năzuit al Moldovii, se întîmpinase în ocolul Focșanilor. ODOBESCU, S. I 170. 2. Dare, impozit. Se hotărî ca boierii și mănăstirile, să plătească ploconul, ajutorința. BĂLCESCU, O. II 17.
5. [DLRM] AJUTORINȚĂ, ajutorințe, s. f. 1. Ajutor1. 2. (Înv.) Dare, impozit. – Din ajutori + suf. -ință.
6. [Șăineanu, ed. VI] ajutorință f. 1. ajutor: însoțit de ajutorințe ungurești OD.; 2. numele unei dări suplimentare (în epoca fanariotă).
7. [Scriban] ajutorínță f., pl. e. Ajutor (Rar). Un bir suplementar care se plătea de doŭă orĭ pe an (vara și ĭarna) în sec. 18 în Moldova.
8. [DOOM 3] ajutorință (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorinței; pl. ajutorințe
9. [DOOM 2] ajutorință (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorinței; pl. ajutorințe
10. [DLRLV] AJUTORINȚĂ s. f. (Mold.) Dare fiscală. Se făcuse o dajde nouă, cu nume de „agiutorință”. CANTA; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: ajutori + suf. -ință. Cf. adău, răsură2, ruptă, ruptoare, satara.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL