1. [DEX '09] AIEST, AIASTĂ, aiești, aieste, adj. pron. dem. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen. -dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl.: aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Var.: aist adj. dem.] – Lat. ad + istum.
2. [MDA2] aiest, aiastă a [At: DA / V: aist / P: a-ie~ / Pl: ~ești, ~e / E: ml ad + istum] (Reg) Acest.
3. [DEX '98] AIEST, AIASTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.: când urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (când are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg.: aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl.: aiestora. – Pr.: a-iest. – Var.: aiesta adj. dem.] – Lat. ad + istum.
4. [DLRLC] AIEST, AIASTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Mold., Transilv.; precedă substantivul; cînd urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. Ia, na-ți și ție bolohanul aiesta. SBIERA, P. 178. Așteptai cu nerăbdare, ce are să iasă din năzdrăvănia aiasta. ȘEZ. II 112. ◊ (Urmînd după substantiv, în forma de f. pl. aieste) Vine în toate diminețile, de cetește sub răchițele aieste. NEGRUZZI, S. III 11. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aiestui, aiestei, gen.-dat. pl. aiestor; (cînd are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora.
5. [DLRM] AIEST, AIASTĂ, aiești, aieste, adj. dem. (Reg.; cînd urmează după substantiv are forma aiesta, aiasta) Acest. [Gen.-dat. sg.: aiestui, aiestei; gen.-dat. pl. aiestor; (cînd are forma aiesta, aiasta) gen.-dat. sg. aiestuia, aiesteia, gen.-dat. pl. aiestora. – Var.: aiesta, aiasta adj. dem.] – Lat. ad + istum.
6. [DEX '09] AIST adj. dem. v. aiest.
7. [MDA2] aest, aiastă[1] pd, ad vz acest
8. [MDA2] aist a vz aiest
9. [CADE] ❍AIST(A) = AEST(A).
10. [DEX '98] AIESTA2, AIASTA adj. dem. v. aiest.
11. [DEX '98] AIST, aiști, adj. dem. m. (Reg.; când urmează după substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg.: aistui, gen.-dat. pl.: aistor; (când are forma aista) gen.-dat. sg.: aistuia, gen.-dat. pl.: aistora – Var.: aista adj. dem. m.] – V. aiest.
12. [DEX '98] AISTA2, adj. dem. m. v. aist.
13. [DEX '98] AISTE adj. dem. f. pl. (Reg.) Aceste. – V. aist.
14. [DLRLC] AIESTA1, AIASTA adj. dem. v. aiest.
15. [DLRLC] AIST, aiști, adj. dem. m. (Mold., Transilv.; cînd precedă substantivul determinat are forma aist și uneori aista, iar cînd urmează după substantiv are forma aista) Acest. Mă! da al dracului cucoș i-aista! CREANGĂ, P. 65. Dar aista cal ți l-ai ales? CREANGĂ, P. 197. Aista n-o fost pui, o fost dracu. ȘEZ. II 98. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aistui, gen.-dat. pl. aistor (cînd are forma aista) pl. aiștia, gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora.
16. [DLRLC] AISTA1 adj. dem. m. v. aist.
17. [DLRLC] AISTA2, aiștia, pron. dem. m. (Mold., Transilv.) Acesta. Aista-i un leneș, care nu credem să fi mai avut păreche în lume. CREANGĂ, P. 330. Pe semne c-aista-i Flămînzilă. CREANGĂ, P. 241. Îi mîncase și pe aiștia, pe toți. ȘEZ. III 185. ◊ (Precedat de un «de» partitiv) Măi băiete, dă-mi și mie un purcel de aiștia! – Ți l-oi da și pe aista, zise băiatul, dacă ți-i lepăda cămașa. ȘEZ. II 153. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora.
18. [DLRLC] AISTE adj. dem. f. pl. (Mold.; precedă cuvîntul sau urmează după el) Aceste. Tunurile lor bat în zidurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Aiste cuvinte mi-o rostit. ALECSANDRI, T. 1501.
19. [DLRM] AIST, aiști, adj. dem. m. (Reg.; cînd urmează după substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg. aistui, gen.-dat. pl. aistor; (cînd are forma aista) gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora. – Var.: aista adj. dem. m.] – V. aiest.
20. [DLRM] AISTA2, aiștia, pron. dem. m. (Reg.) Acesta [Gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora] – V. aiest.
21. [DLRM] AISTA1, adj. dem. m. v. aist.
22. [DLRM] AISTE adj. dem. f. pl. (Reg.) Aceste.
23. [Scriban] aíst, aĭástă pron., pl. aiștĭ, aĭeste (ca și ăsta, ista) Est. Aceasta, acesta. Aista, aĭasta se zice cînd e singur saŭ după subst.: aista-i, omu aista, femeĭa aĭasta maĭ ob. omu ista, femeĭa asta.
24. [Scriban] ăst, ásta pron., pl. ăștĭ, aste. Acest, aceasta. Astă-noapte, astă-vară, noaptea orĭ vara precedentă (trecută). – În est nu se zice ăsta, ci ista și aista. În vest az-noapte saŭ azĭ noapte, fals îld. astă-noapte. Lit. astă seară barb după fr. ce soir. Corect e numaĭ deseară și în seara asta (mold. fam. ĭen sară). Seara din ajun se numește aseară orĭ ĭerĭ seară.
25. [DOOM 3] !aiest (reg.) adj. pr. antepus m., g.-d. aiestui, pl. aiești; f. aiastă, g.-d. aiestei, pl. aieste, g.-d. m. și f. aiestor (aiest om)
26. [DOOM 2] aiest/aist (reg.) adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. aiestui/aistui, pl. aiești/aiști; f. aiastă, g.-d. aiestei/aistei, pl. aieste/aiste, g.-d. m. și f. aiestor/aistor
27. [DOOM 2] aist v. aiest
28. [DRAM 2021] aiesta, aiasta, (aista, ista), pron. dem. (pop.) Acesta: „Că nu se face să mă aplec până la pământ, să ridic numai o bucată de fier rău, pentru ista fier rău” (Bilțiu, 1999: 361). – Lat. ad + istum (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL