1. [DEX '09] AFONIZARE s. f. (Lingv.) Asurzire (a unui sunet). – Din afon.
2. [MDA2] afonizare sf [At: DEX2 / Pl: ~zări / E: fr aphonisation] (Lin) Asurzire a unui sunet.
3. [DN] AFONIZARE s.f. (Lingv.) Pierdere a vibrațiilor glotale la sunetele sonore; asurzire. [Cf. fr. aphonisation].
4. [MDN '00] AFONIZARE s. f. pierdere a vibrațiilor glotale la sunetele sonore; asurzire. (< afoniza)
5. [MDN '00] AFONIZA vb. refl. a suferi fenomenul de afonizare. (< fr. aphoniser)
6. [DOOM 3] afonizare s. f., g.-d. art. afonizării
7. [DOOM 2] afonizare s. f., g.-d. art. afonizării
8. [DOOM 3] afoniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afonizez, 3 afonizează; conj. prez. 1 sg. să afonizez, 3 să afonizeze
9. [DOOM 2] afoniza (a ~) vb., ind. prez. 3 afonizează
10. [DGSSL] AFONIZARE Pierdere a sonorității* de către sunetele (vocale și anumite consoane) care posedă această trăsătură, ca urmare a suprimării vibrațiilor glotale, în anumite condiții fonetice; sin. devocalizare, asurzire. În română, mai ales în poziție finală, vocalele prezintă alofone* afonizate. Există o serie de factori care favorizează realizările afonizate ale vocalelor finale; natura sunetului precedent (o consoană surdă), poziția accentului* în cuvânt (mai ales accentuarea paroxitonă), tempoul vorbirii (mai ales tempoul allegro) etc. Un statut aparte în română îl are /i/, a cărui realizare afonizată și asilabică este obligatorie în poziție finală neaccentuată, după o consoană sau un grup de consoane (cu excepția grupurilor care au ca al doilea membru consoanele [l] sau [r]); [i] afonizat funcționează ca marcă a pluralului nearticulat al multor nume (pomi, cerbi, buni, albi) și a persoanei a II-a sg. a verbelor (dormi, cobori, începi, ari). Sonantele* II, m n/ prezintă, de asemenea, alofone afonizate, în poziție finală, atunci când sunt precedate de alte consoane (azvârl, istm, cârn). Afonizarea consoanelor se poate produce și prin asimilare* exercitată de o consoană surdă asupra uneia sonore, în cuvânt sau în fonetică sintactică. Vezi și ASIMILARE. L.I.R.
11. [DTL] AFONIZARE (ASURZIRE) s. f. (< afoniza, cf. fr. aphoniser): fenomen fonetic care constă în pierderea vibrațiilor glotale la sunetele sonore. Astfel: pronunțările „supteran” și „supțire” ale cuvintelor subteran și subțire se explică prin a. consoanei b, prin transformarea ei din consoană sonoră în consoană surdă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL