1. [DEX '09] AFLĂTOR, -OARE, aflători, -oare, adj. (Rar) Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat; înv.) Inventator. – Afla + suf. -ător.
2. [MDA2] aflător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 126/2 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: afla + -tor] 1-2 a Care (se) află. 3 sm (Înv) Inventator.
3. [CADE] AFLĂTOR, -TOARE adj. sm. f. Care află, descopere, născocește ceva; care se află (întrțun loc): sorbeau astă iscusită băutură care face nu mai puțină cinste ~ului ei decît ~ului tipografiei (NEGR.). ¶¶ contr. NEAFLĂTOR.
4. [DLRLC] AFLĂTOR, -OARE, aflători, -oare, adj. (Învechit) 1. Care află, găsește, descoperă. De vreți să fim aflătoare, hai... să privim. ALECSANDRI, P. I 102. ◊ (Substantivat, învechit) Inventator. Astă... băutură... face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei și a corăbieriei cu abur. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Care se află, care se găsește undeva; prezent.
5. [DLRM] AFLĂTOR, -OARE, aflători, -oare, adj. Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat, înv.) Inventator. – Din afla + suf. -(ă)tor.
6. [Șăineanu, ed. VI] aflător a. și m. 1. care află sau descopere: aflătorul tipografiei NEGR.; 2. care s’află (undeva).
7. [Scriban] aflătór, -oáre adj. Care află, descopere. Care se află: Româniĭ aflătorĭ în Paris.
8. [MDA2] aflătoriu a, sm vz aflător
9. [DOOM 3] aflător (desp. a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflători; f. sg. și pl. aflătoare
10. [DOOM 2] aflător (a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflători; f. sg. și pl. aflătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL