1. [MDA2] adurmecat1 sn vz adulmecat1
2. [MDA2] adurmecat2, ~ă a vz adulmecat2
3. [DEX '09] ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.
4. [DEX '09] ADURMECA vb. I v. adulmeca.
5. [MDA2] adulma[1] v vz adulmeca
6. [MDA2] adulmaca v vz adulmeca
7. [MDA2] adulmăca v vz adulmeca
8. [MDA2] adulmeca vti [At: CANTEMIR, HR. 298 / V: (înv) ~maca, ~măca, ~urmăca2, ~urmeca / Pzi: adulmec / E: lat adolmicare] 1 (D. animale) A simți vânatul, dușmanul sau prada cu ajutorul mirosului. 2 (Fig) A lua urma. 3 (Fig) A descoperi. 4 (Fig) A mirosi.
9. [MDA2] adulmecat1 sn [At: DA ms / V: -urme- / Pl: ? / E: adulmeca] 1-4 Adulmecare (1-4).
10. [MDA2] adulmecat2, ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 202 / V: (reg) ~urme~ / Pl: ~ați, ~e / E: adulmeca] (D. vânat) 1 Mirosit. 2 Descoperit.
11. [MDA2] adurmăca2 v vz adulmeca
12. [MDA2] adurmeca v vz adulmeca
13. [MDA2] durmeca[1] v vz adulmeca
14. [MDA2] urmeca vt vz adulmeca
15. [CADE] ADULMECA, ADURMECA (-mec) vb. tr. 1 🔫 A simți prin miros vînatul, a găsi, a descoperi după miros urma, dîra vînatului (vorb. de cîini): mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă și vine după fum (CRG.); copoiul adurmecă dîra fiarei prin țărînă (ODOB.) ¶ 2 pr. ext. A descoperi prin miros urma sau adăpostul cuiva (vorb. de animale): dulăii... adulmecînd mirosul cărnurilor (GN.); cînele tot adurmecînd încătrău au apucat fugarii (RET.) ¶ 3 Fig. A presimți (o primejdie, uneltiri dușmănești), a descoperi, a afla: ca copoii adulmecă ori-ce mișcare a domniei (ODOB.) [comp. ADULMA].
16. [CADE] ADURMECA 👉 ADULMECA.
17. [CADE] DULMĂCA ADULMECA.
18. [CADE] ULMA (ulm) vb. tr. = ADULMECA: copoii din bătătură îl ulmară (ODOB.); așa-i lumea, bot de cîne, ulmă bine (RV.-CRG.) [comp. ADULMA].
19. [DEX '98] ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.
20. [DLRLC] ADULMECA, adulmec, vb. I. I. Tranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal sau urmele lăsate de acesta, sau ceva ce servește drept hrană. V. mirosi. Vulpea adulmecă rațele. ◊ Boii mugesc. Peste mugetul lor lung, crește și scade repede un alt muget. E taurul, care adulmecă mirosul de fîn cosit. CAMILAR, TEM. 43. Racii o adulmecă [carnea] și se trag spre dînsa cu bucurie. SADOVEANU, N. F. 89. (În basme) O, dați-mi mîndrul buzdugan Și-aduceți calul năzdrăvan Ce-adulmecă jăratic. IOSIF, PATR. 59. ◊ Fig. Locomotiva aleargă despletită... trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă, parcă adulmecind aer. SAHIA, N. 31. ◊ Absol. Din urmă îl goneau [pe bour], adulmecînd, patru cînt, înșirați unul după altul și chefuind cu glasuri diferite. SADOVEANU, F. J. 374. Acum... mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. (Fig.) Pîrîul adulmecă stingher. LESNEA, I. 31. ◊ Intranz. Cînd l-a strigat duduca... Colțun s-a pus pe picioare și-a adulmecat spre dumneaei. SADOVEANU, N. F. 35. II. Fig. (Despre oameni) 1. Tranz. (Complementul arată ceva ce poate trăda persoana urmărită) A urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea, a nu lăsa să-i scape. A pîndit cu ochi de fiară îndepărtarea lor și s-a îngrozit. Va să zică [jandarmii] îi adulmecaseră pașii și porniseră acum pe urmele lui. POPA, V. 75. [Boierii craioveni], ca copoii, adulmecă orice mișcare a domniei. ODOBESCU, S. I 82. ♦ (Cu privire la elemente din mediul înconjurător) A se pătrunde de prezența a ceva. Aspiră grăbit și scurt pe nas de cîteva ori, adulmecînd aerul, văzduhul, lumina. SEBASTIAN, T. 83. ◊ (Instrumentul adulmecării este ah simț decît mirosul) Nu se-nnoptase cînd ați ieșit pe bariera Vitanului și adulmecai cu ochii priveliștile noi. PAS, Z. I 44. 2.Tranz. (Complementul indică un obiect rîvnit sau admirat) A căuta să afli, să-ți însușești ceva, a umbla după... Luați seama, avem oameni care adulmecă galbenii. NEGRUZZI, S. III 116. 3. Refl. Reciproc. A se cerceta cu neîncredere, a-și da tîrcoale unul altuia, a se scruta. Un cîrd se întilnea cu altul și se adulmecau: de unde or fi ăștia? de unde ceilalți? PAS, L. I 123. - Variantă: (regional) adurmeca (RETEGANUL, P. III 35, ODOBESCU, S. III 147) vb. I.
21. [DLRM] ADULMECA, adulmec, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A căuta să afle, a umbla după...; a urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea. Avem oameni care adulmecă galbenii (NEGRUZZI). ♦ Refl. A se cerceta cu neîncredere unul pe altul; a se măsura, a se scruta. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I]
22. [DLRM] ADURMECA vb. I. v. adulmeca.
23. [Șăineanu, ed. VI] adulmecà v. 1. a mirosi urma vânătorului (de fiare); 2. a cunoaște vânatul după miros (de câini): copoiul adulmecă dâra fiarei prin pădure; 3. fig. a presimți: adulmecă orice mișcare a Domniei OD. [Vechiu-rom. a ulmeca, din olmu, miros (v. ulma)].
24. [Scriban] adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.
25. [DOOM 3] adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adulmec, 2 sg. adulmeci, 3 adulmecă; conj. prez. 1 sg. să adulmec, 3 să adulmece
26. [DOOM 2] adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 3 adulmecă
27. [MDO] adulmec
28. [IVO-III] adulmec.
29. [DER] adulmeca (-c, -at), vb. – A simți prin miros prezența unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) și rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmĭcāre; dar chiar așa, der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directă de la urmă; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmĭcāre. – Der. adulmecător, adj. (care are miros bun).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL