1. [DEX '09] ADMIRAȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio.
2. [MDA2] admirație sf [At: MAIORESCU, CR. II, 93 / V: (înv) ~iune[1] / Pl: ~ii / E: fr admiration, lat admiratio] Sentiment de încântare, stimă, apreciere față de ceva sau de cineva Si: (înv) admirare, admirat1.
3. [DLRLC] ADMIRAȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încîntare; prețuire, respect, stimă (față de oameni sau de manifestările lor). Vorbea la tribună un tînăr din comitet și erai cuprins de admirație că știa lucruri atît de noi pentru tine. PAS, Z. I 317. Am aruncat undițile cu un meșteșug care a stîrnit admirația tovarășilor mei. SADOVEANU, N. F. 97. – Pronunțat: -ți-e.
4. [DLRM] ADMIRAȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încîntare, de stimă etc. față de cineva sau de ceva. – Fr. admiration (lat. lit. admiratio, -onis).
5. [DN] ADMIRAȚIE s.f. Sentiment de prețuire fără rezerve, de apreciere deosebită (față de cineva sau de ceva). [Var. admirațiune s.f. / cf. fr. admiration, lat. admiratio].
6. [MDN '00] ADMIRAȚIE s. f. sentiment de încântare, de apreciere deosebită (față de cineva sau de ceva). (< fr. admiration, lat. admiratio)
7. [CADE] *ADMIRAȚIUNE, *ADMIRAȚIE sf. 1 Faptul de a admira ¶ 2 Sentiment de entuziasm produs în noi la vederea frumosului, binelui și adevărului: face niște ochi mari în cari strălucește o profundă admirație pentru cuceririle științei moderne (CAR.) [fr. < lat.].
8. [DN] ADMIRAȚIUNE s.f. v. admirație.
9. [Șăineanu, ed. VI] admirați(un)e f. 1. fapta de a admira, sentiment de plăcută mirare; 2. obiect de admirațiune.
10. [Scriban] *admirațiúne f. (lat. admirátio, -ónis). Acțiunea de a admira. – Și -ație și -are.
11. [DOOM 3] admirație (desp. -ți-e) s. f., art. admirația (desp. -ți-a), g.-d. art. admirației; pl. admirații, art. admirațiile (desp. -ți-i-)
12. [DOOM 2] admirație (-ți-e) s. f., art. admirația (-ți-a), g.-d. art. admirației, pl. admirații, art. admirațiile (-ți-i-)
13. [MDO] admirație
14. [DAS] ADMIRAȚIE. Subst. Admirație, admirare (înv.), adorație, adorare, slăvire (înv.), idolatrie (fig.), extaz, venerație, venerare (rar). Preamărire, slăvire, preaslăvire, glorificare (livr.), zeificare (fig.), idolatrizare, divinizare. Elogiu, elogiere, panegiric, encomion (grecism înv.), apologie, ditiramb (fig.); osanale, aclamație, aplaudare, aplauze, ovație, urale. Admirator, adorator, idolatru (fig.). Idol (fig.), fetiș (fig.), zeu (fig.). Adj. Admirabil, adorabil, venerabil, respectabil. Minunat, fermecător, încîntător, desfătător, mirabil (poetic), splendid, excepțional, fascinant, fascinator (rar), captivant, seducător, magnific (livr.), superb, divin (fig.), extraordinar, grandios, măreț. Adorat; preaslăvit, slăvit. Vb. A admira, a adora, a venera, a se extazia, a slăvi (înv.). A preamări, a preaslăvi (rar), a ridica pe cineva pînă la cer, a ridica în slăvi; a glorifica (livr.), a diviniza, a fetișiza (fig.), a zeifica (fig.), a idolatriza (fig.). A fermeca, a se uita la cineva ca la soare (ca la o icoană), a se uita la cineva ca la un cireș copt. A aclama, a ovaționa, a aplauda. Adv. Admirativ; cu admirație, cu venerație. V. frumusețe, glorie, ostentație, respect, servilism, succes, superlative.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL