1. [MDA2] adinte av vz ainte
2. [CADE] ❍ ADINTE adv. Maram. Oaș. Adineauri [lat. ad-de-ante].
3. [Scriban] adínte adv. (lat. ad-de-ante). Maram. Maĭ înainte, adinioarea.
4. [MDA2] adinta vi [At: ȘAPTE TAINE (1645) / Pzi: adint/ E: nct] (Pbl) 1 A lua aminte. 2 A fi cu gândurile la ceva.
5. [CADE] ‡ADINTA (adint) vb. intr. (OOS.) (TKT.) A lua aminte.
6. [CADE] ‡AINTE adv. Înainte, mai ’nainte [lat. abante].
7. [Scriban] adínt, a -á v. intr. (lat. ad-hiantare, d. hians, hiántis part. prez. d. hiare, a căsca, a dori cu poftă, „cu gura căscată”, ca și it. spaventare d. lat. expaventare, a spăĭmînta, format tot dintr’un part. prez. P. ian devenit in, cp. cu creștin. V. hiat). Vechĭ. Mold. (Tkt. Acad.). Mă uĭt cu atențiune, nu daŭ uităriĭ.
8. [Scriban] aínte, V. înainte.
9. [DRAM 2021] adinte, adv. (reg.) Adineaori, cu puțin timp înainte, de curând: „Poț mere tot p-acolo / Dacă n-ai râs adinte” (D. Pop, 1978: 152). – Lat. ad-de-ante (Scriban).
10. [DRAM 2015] adinte, adv. – (reg.) Adineaori, cu puțin timp înainte, de curând: „Poț mere tot p-acolo / Dacă n-ai râs adinte” (D. Pop, 1978: 152). – Lat. ad-de-ante (Scriban).
11. [DRAM] adinte, adv. – Adineaori, cu puțin înainte, de curând: „Poț mere tot p-acolo / Dacă n-ai râs adinte” (D. Pop 1978: 152). – Lat. ad + ante.
12. [DLRLV] ADINTA vb. (Mold.) A lua aminte. Îi stă mintea și adintă tot acolo la dînsa. ȘAPTE TAINE. Pleacă-ți ureachea și-mi adintă a Domnului, spuindu-ți culcuș nesămănat. DOSOFTEI, PARIMIAR. Etimologie necunoscută. Cf. chemului.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL