1. [DEX '09] ADEVĂRA vb. I v. adeveri.
2. [MDA2] adevăra vtr [At: N. TEST. (1648), ap. HEM 320 / Pzi: ~rez / E: adevăr] (Înv) 1-2 A (se) adeveri (1-2).
3. [CADE] †ADEVĂRA (-verez) I. vb. tr. 1 A încredința că un lucru este adevărat, a întări: acest lucru adevărează zicînd cum nu putea a doi domni sluji (COR.) ¶ 2 A mărturisi (adevărul): ceia ce adeverează mai de credință sînt decît ceia ce tăgăduesc (PRV.-LP.) ¶ 3 A dovedi: cu ce veri adevăra că ești creștin? (HASD.). II. vb. refl. 1 A se dovedi: de va fi făcut una ca aceasta și se va ~ cu mărturie, certarea lui să fie moartea (PRV.-LP.) ¶ 2 A se încredința: adeverează-te din istorie, cititorule (HASD.) [lat. ad-de-verare].
4. [DLRM] ADEVĂRA vb. I. v. adeveri.
5. [DEX '09] ADEVĂRAT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer. – V. adevăra.
6. [DEX '09] ADEVERI, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevăra vb. I] – Din adevăr.
7. [MDA2] adevărat2, ~ă [At: BIBLIA (1688) [prefață], 5/8 / Pl: ~ați, ~e / E: adevăra] 1 a Care corespunde adevărului Si: (înv) adeverit (2). 2 Real. 3 Încredințat Si: convins, (înv) adeverit2 (2). 4 (Îoc fals) Veritabil. 5 (Pex; d. oameni și manifestările lor) Sincer. 6-7 a, av (Îoc greșit) Corect, drept. 8 av (Îlav) Cu sau cu de ~, (înv) pre ~ Într-adevăr. 9 i (Înv) Amin.
8. [MDA2] adeveri vtr [At: (a. 1622) ap. HEM 331 / Pzi: ~resc / E: adevăr] 1-2 A (se) confirma exactitatea, justețea unui fapt, a unei afirmații etc. Si: (înv) adevăra (1). 3-4 A (se) dovedi conform cu adevărul Si: (înv) adeveri (2).[1] 5-6 (Înv) A (se) încredința, a (se) convinge.
9. [CADE] ADEVĂRAT I. adj. 1 Ce cuprinde un adevăr, ce nu se abate dela adevăr (contr. NEADEVĂRAT, MINCINOS): toate cîte-ți spun sînt ~e; vorbe ~e ¶ 2 De care nu se poate îndoi nimeni, netăgăduit: e ~ul autor al acestei opere; e un ~ savant ¶ 3 Neprefăcut, sincer: un prieten ~ ¶ 4 Drept (contr. GREȘIT): aceasta e calea ~ă a virtuții ¶ 5 Curat, autentic (contr. FALS): diamant ~; zapis ~ ¶ 6 vorb. de rudenie = BUN 17: unchiu ~ se chiamă fratele tătîne-meu sau al mini-mea (PRV.-MB.). II. adv. 1: spune-mi ~; nu mai știa ~ ce s’a întîmplat ¶ 2 Cu ~, ‡de ~, ‡pre ~, loc. adv. Într’adevăr [adevăra].
10. [CADE] ADEVERI (-eresc) I. vb. tr. 1 A încredința că un lucru este adevărat, a întări: scrisorile pe care mi le-a trimis adeveresc aceasta ¶ 2 A dovedi: nu mi-a putut ~ prin nimic această datorie ¶ 3 ‡A asigura, a încredința; a făgădui: le adeverea că se va face catolic, numai să-l primească să le fie craiu (NEC.). II. vb. refl. 1 A se arăta, a se dovedi a fi adevărat: vorbele mele s’au adeverit ¶ 2 ‡A se încredința: m’am adeverit că nu spunea cu direptate (DOS.) ¶ 3 A-și lua îndatorirea, a se obliga: se adeveri cu jurămînt că nu se va mărita (MX.) [adevăr].
11. [CADE] ‡ADEVERIT adj. p. ADEVERI. 1 Adevărat ¶¶ contr. NEADEVERIT ¶ 2 vorb. de rudenie = BUN 17: aceștia toți cum am zis se chiamă frați adeveriți (PRV.-MB.).
12. [CADE] SE NON E VERO E BEN TROVATO (Ital.) = Dacă nu e adevărat, e bine nimerit.
13. [DEX '98] ADEVĂRAT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc. adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer, neprefăcut. – V. adevăra.
14. [DEX '98] ADEVERI, adeveresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: adevăra vb. I] – Din adevăr.
15. [DLRLC] ADEVĂRAT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (În opoziție cu mincinos) Conform cu adevărul. Multe se vorbiră Multe, lele Firă, Dar adevărate Nu-s în lume toate. COȘBUC, P. II 157. Nu se știe care din toate acele vorbe este cea adevărată. CREANGĂ, P. 233. ◊ (Adverbial) Adevărat! încuviințară oamenii. PAS, L. I 11. Adevărat e că te-nsori? D. ZAMFIRESCU, R. 40. Care e capitala județului Buzău? – Mizilul... – Nu e adevărat... e Buzăul. CARAGIALE, O. II 182. Mă... cheamă nineaca... – Nu-i adevărat... Stai aici. ALECSANDRI, T. I 210. Spune-mi, bade-adevărat, Pentru cine m-ai lăsat? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, real. Din clocotul fierbinte al vieții celei noi Țîșnește poezia adevărată, vie. DEȘLIU, G. 6. Așa, poete, Cîntă viața Cea adevărată, Socialistă. FRUNZĂ, S. 53. El este adevăratul nepot al Împăratului-Verde. CREANGĂ, P. 278. ◊ (Adverbial) O istorie adevărat națională ne lipsește. BĂLCESCU, O. I 7. ◊ Loc. adv. Cu (sau de) adevărat = Într-adevăr. Vă cutremurați... evocînd sumbra dramă cu Țepeș, neînțelegîndu-vă între voi dacă atunci cînd domnitorul a dat cu pumnalul în pieptul turcului... l-a omorît de-adevărat. PAS, Z. I 188. Să știi, cumnate...că acest fecioraș al dumitale e cu adevărat năzdrăvan. SADOVEANU, N. F. 13. Se încredința că cel adevărat asemine vin nu băuse de cînd era. NEGRUZZI, S. I 83. ◊ Autentic, original, nefalsificat. Diamant adevărat. ◊ Aceasta este iscălitura noastră adevărată. DUMITRIU, B. F. 11. ♦ Netăgăduit, în toată puterea cuvîntului. Ai să pricepi mai tîrziu, cînd vei fi pescar adevărat. SADOVEANU, N. F. 30. Cine a aflat în lume prieten adevărat, El o comoară bogată-n viața sa a cîștigat. PANN, P. V. III 19. 3. (În opoziție cu greșit) Just, corect, drept. ◊ (Adverbial) Și adevărat, îți pare Că pe bolta lucitoare, Ca-ntr-o mină uriașe, Joacă focuri de lămpașe. DEȘLIU, M. 61. Adevărat că hambarul cel nou e mai depărtișor. REBREANU, R. I 99. Adevărat, nu e nici o asemănare între voi amîndoi. NEGRUZZI, S. I 64.
16. [DLRLC] ADEVERI, adeveresc, vb. IV. 1. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. Certificat adeverind absolvirea unei școli. E lucru adeverit că... ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba ce un medelnicer, Ștefanache, dedese la Poartă în contra domnului. BĂLCESCU, O. I 71. 2. Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se împlini, a se realiza. Ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele? CREANGĂ, P. 229. Poveștile din ziua de astăzi s-adeveresc cîteodată. ALECSANDRI, T. 1433. – Variantă: (învechit și popular) adevăra, adeverez (TEODORESCU, P. P. 100, TEODORESCU, P. P. 81), vb. I.
17. [DLRM] ADEVĂRAT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (În opoziție cu mincinos; adesea adverbial) Conform cu adevărul. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, real. ◊ Loc. adv. Cu adevărat = într-adevăr. ♦ Autentic, original, nefalsificat. ♦ Netăgăduit. 3. (În opoziție cu inexact; adesea adverbial) Just, corect, drept. – V. adevăra.
18. [DLRM] ADEVERI, adeveresc, vb. IV. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba (BĂLCESCU). ♦ Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se realiza. [Var.: adevăra vb. I] – Din adevăr.
19. [Șăineanu, ed. VI] adevărat a. conform adevărului: așa cum este și nu altminterea.
20. [Șăineanu, ed. VI] adeveri v. 1. a afirma, a constata; 2. a confirma, a verifica.
21. [Scriban] adevărát, -ă adj. Conform adevăruluĭ. Sincér: amic adevărat. Care are calitățile esențiale naturiĭ sale: un diamant adevărat. Convenabil, potrivit: ĭacă adevăratu săŭ loc! Astr. Timp adevărat, timp măsurat pin mișcarea reală a pămîntuluĭ. Adv. În adevăr: adevărat așa (vechĭ cu adevărat). – Vechĭ și deadevăr (ea dift.), adj. și adv., fem. ară, pl. ere.
22. [Scriban] adeverésc v. tr. (din adevăr saŭ din maĭ vechĭu adeverez, din care a rămas azĭ numaĭ adj. adevărat). Dovedesc ca adevărat: a adeverit că e așa, știrea s’a adeverit. Vechĭ. Asigur, promit: le adeverea că se va face catolic, numaĭ să-l primească să le fie craĭ (Nec.). V. refl. Mă încredințez, mă asigur: m’am adeverit că nu spunea cu direptate (Dos.). Mă oblig: se adeveri cu jurămînt că nu se va mărita (Moxa).
23. [Scriban] adeveréz, a -ărá v. tr. (lat. ad-de-verare, d. vérum, adevăr). Vechĭ Adeveresc. Mărturisesc adevăru. – În Serbia adăvărez, a -á.
24. [DOOM 3] +adevărat2 adv.
25. [DOOM 3] adevărat1 adj. m., pl. adevărați; f. adevărată, pl. adevărate
26. [DOOM 3] adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeveresc, 3 sg. adeverește, imperf. 1 adeveream; conj. prez. 1 sg. să adeveresc, 3 să adeverească
27. [DOOM 2] adevărat adj. m., pl. adevărați; f. adevărată, pl. adevărate
28. [DOOM 2] adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeveresc, imperf. 3 sg. adeverea; conj. prez. 3 să adeverească
29. [DER] adevăra (-verez, -at), vb. A confirma, a susține, a întări justețea unui fapt. – Var. adeveri. < Lat. *addeverāre, cf. it. avverare, fr. avérer, sp. averar. Var. este astăzi forma cea mai curentă. Der. adevărat, adj. (conform cu adevărul, autentic, veritabil); adeverință, s. f. (adevăr, dovadă); adeveritor, adj. (care adeverește); adeveritor, s. m. (în dreptul vechi, 12 boieri desemnați să cerceteze și să judece orice pricină la care se consideră necesară o examinare de experți); neadevărat, adj. (fals, mincinos).
30. [DE] ILLE DOLET VERE QUI SINE TESTE DOLET (lat.) suferă cu adevărat cel ce plânge fără martori – Marțial, „Epigrammata”, 1, 34, 4.
31. [DE] RES IUDICATA PRO VERITATE HABETUR (lat.) lucrul judecat e socotit adevărat – Adagiu din dreptul roman.
32. [DE] RES SEVERA VERUM GAUDIUM (lat.) un lucru serios este o adevărată bucurie – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, XXIII.
33. [DE] SE NON È VERO È BEN TROVATO (it.) dacă nu e adevărat e bine găsit – Giordano Bruno, „Gli eroici furori”. Mod de a pune la îndoială veracitatea unei informații sau a unei legende, admițând totodată că e adecvată.
34. [DE] SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.
35. [DE] WHEN A TRUE GENIUS APPEARS IN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.
36. [Argou] adevărat, -ă, adevărați, -te adj. (adol.) care are calitatea originală; de calitate superioară
37. [CECC] Res iudicata pro veritate habetur (lat. „Lucrul judecat e socotit adevăr”) – precept juridic care încă din vechime considera că realitatea faptelor stabilite de o hotărîre judecătorească nu poate fi pusă la îndoială pînă la proba contrară. ȘT.
38. [CECC] Res severa est verum gaudium (lat. „Adevărata bucurie e un lucru serios”) – spune Seneca în Epistole (a XXIII-a, către Lucilius, intitulată „Filozofia, izvor de veritabile bucurii”). Și autorul însuși explică sensul: „Înainte de toate, Lucilius, învață să te bucuri… Crede-mă, e un lucru serios, o adevărată bucurie. Niciodată nu-ți va lipsi bucuria de îndată ce i-ai descoperit izvorul. Caută adevărata fericire: să fii fericit de tine însuți!” În continuare Seneca combate excesul de plăceri frivole („Dacă plăcerea nu știe să se oprească, devine durere”) și recomandă: perseverență și dreptate în acțiuni, intenții curate, fixarea unui scop al dorințelor noastre de la care să nu ne deturnăm. Altminteri, la fel ca obiectele duse de curenții apelor, vom fi aruncați impetuos pînă în mare. Sau cum-se întîmplă multora: vom căuta să începem viața în momentul cînd trebuie s-o sfirșim! Cuvintele lui Seneca sînt un îndrumar pentru a alege la timp și cu chibzuință bucuriile vieții. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL