1. [DEX '09] ADEVERINȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.
2. [MDA2] adeverință sf [At: VARLAAM, C. 81/1 / Pl: ~țe / E: adeveri + -ință] 1 (Înv) Adevăr (6). 2 (Înv) Asigurare solemnă Si: încredințare. 3 Dovadă prin care se atestă un fapt, un drept etc.
3. [CADE] ADEVERINȚĂ (pl. -ințe) sf. 1 Dovadă, mărturie în scris, chitanță ¶ 2 ‡Adevăr: să grăești cătră mine ~ (BIBL.) ¶ 3 ‡Încredințare: și pre adeverința lor au purces împăratul în gios (NEC.) ¶ 4 ‡Făgăduință ¶ 5 ‡Scrisoare de ~, scrisoare, act de întărire [adeveri].
4. [DLRLC] ADEVERINȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă, de recunoaștere a unui fapt. Ca dovadă că mi-am îndeplinit cu credință datoria... am adus și adeverința aceasta. CARAGIALE, O. III 71. ♦ Chitanță, recipisă. Ai dus într-o zi la poștă un plic mare... și ai luat adeverință de la ghișeu. PAS, Z. I 286.
5. [DLRM] ADEVERINȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept; chitanță, recipisă. – Din adeveri + suf. -ință.
6. [Șăineanu, ed. VI] adeverință f. chitanță, dovadă.
7. [Scriban] adeverínță f., pl. e (d. adeveresc). Hîrtie scrisă saŭ alt lucru care adeverește ceva (dovadă, recepisă, chitanță, certificat, atestat).
8. [MDA2] adeverința vtr [At: (a. 1634) MAG. IST. IV, 334/10 / Pzi: ~țez / E: adeverință] (Îvr) 1-2 A (se) adeveri (1).
9. [CADE] ‡ADEVERINȚA (-ințez) I. vb. tr. (DOS.) A adeveri, a încredința. II. vb. refl. A-și întări o convingere [adeverință].
10. [DOOM 3] adeverință s. f., g.-d. art. adeverinței; pl. adeverințe
11. [DOOM 2] adeverință s. f., g.-d. art. adeverinței; pl. adeverințe
12. [IVO-III] adeverință, -țe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL