1. [DEX '09] ACHINGIU, achingii, s. m. (În Evul Mediu, în Imperiul Otoman) Călăreț turc care trăia din prada de război. [Var.: echingiu] – Din tc. akincı.
2. [MDA2] achingiu sm [At: DEX2 / Pl: ~ii / E: tc akinci] (În Evul Mediu, în Imperiul Otoman) Călăreț turc care trăia din prada de război.
3. [DEX '98] ACHINGIU, achingii, s. m. (În evul mediu, în Imperiul Otoman) Călăreț turc care trăia din prada de război. – Din tc. akincı.
4. [Scriban] achingíŭ m. (turc. akynğy, d. akyn, ceambur, raĭtă p. jaf). Vechi. Pl. Un corp de călărețĭ Turcomanĭ, singura trupă existentă la Turcĭ în ainte de înființarea ĭenicerilor și menținută maĭ tîrziŭ ca călărime neregulară de cercetătorĭ. – Și echingiŭ (turc. ekinği). V. hînsar.
5. [DEX '09] ECHINGIU s. m. v. achingiu.
6. [MDA2] echingiu sm vz achingiu
7. [CADE] ‡ECHINGII sm. pl. 🎖️ Odinioară corp turcesc de călăreți, anteriori ienicerilor, întrebuințați mai tîrziu ca eclerori: vestita ceată a ~lor care două veacuri stătuse groaza Ungariei și a Germaniei BĂLC. [tc.].
8. [DEX '98] ECHINGIU, echingii, s. m. (Înv.) Călăreț turc folosit în recunoașteri. – Din tc. akınci.
9. [Șăineanu, ed. VI] echingii m. pl. od. corp turcesc de eclerori, anteriori ienicerilor: vestita ceată a echingiilor BĂLC. [Turc. EKINDJI].
10. [Scriban] echingíŭ, V. achingiŭ.
11. [DOOM 3] !achingiu (înv.) s. m., art. achingiul; pl. achingii, art. achingiii (desp. -gi-ii)
12. [DOOM 2] achingiu/echingiu s. m., art. achingiul/echingiul; pl. achingii/echingii, art. achingiii/echingiii (-gi-ii)
13. [DOOM 2] echingiu v. achingiu
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL