1. [DEX '09] CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Cf. acăța.
2. [MDA2] cățăra vr [At: CANTEMIR, ap. ZANNE, P. I, 505 / V: a~, acățera,[1] ~țera, ~ri[2] / Pzi: cațăr și (reg) achețer / E: ctm acăța + bg катержа ce[3]] 1 (D. oameni) A se urca pe un loc înalt (și abrupt), apucându-se cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc.) Cf aburca. 2 (Pex) A se urca. 3 (D. capră și alte animale) A se urca pe pante abrupte. 4 (D. plante) A crește în sus, prinzându-se de ramuri, de ziduri etc. (cu cârceii).
3. [CADE] CĂȚĂRA (cațăr) vb. refl. 1 A se sui acățîndu-se cu mîinile și cu picioarele; a se sui grăpiș: cățărîndu-se de steii de piatră ca pisicile (ISP.) ¶ 2 🌿 A se înălța (vorb. de plante acățîndu-se de un sprijin sau înfășurîndu-se pe tulpina altor plante: se cațără sfîrcurile verzi ale zorelelor (IRG.) [acăța].
4. [DLRLC] CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se urca apucîndu-se cu mîinile și cu picioarele sau (fiind vorba despre păsări sau despre animale) cu ghearele; a se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107. Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240. Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341. Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35. ◊ (Poetic) Cîndva – ce fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156. Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. AL. I 153. ◊ Intranz. (Neobișnuit) Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24. ♦ (Despre unele plante) A crește în sus prinzîndu-se (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. Iedera se cațără pînă la streașina casei. – Variantă: (regional) acățăra (CREANGĂ, P. 147) vb. I.
5. [DLRM] CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățîndu-se pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. ♦ (Despre plante) A se prinde (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Din acăța + bg. katerja se „mă cațăr”.
6. [Șăineanu, ed. VI] cățărà v. 1. a se urca acățându-se cu mâinile, a se sui grăpiș; 2. se zice de plante care se ridică acățându-se și înfășurându-se: pe plantele învecinate, ca iedera. [Dintr’un primitiv caț (cf. acățà)].
7. [DEX '09] ACĂȚĂRA vb. I v. cățăra.
8. [MDA2] acățăra vi vz cățăra
9. [MDA2] cățera v vz cățăra
10. [MDA2] cățeri v vz cățăra
11. [CADE] CĂȚĂRI = CĂȚĂRA.
12. [CADE] PE LEUL MORT ȘI ȘOARECII SE ACAȚĂRĂ = Cînd cel puternic a căzut, toți sar la el.
13. [DLRM] ACĂȚĂRA vb. I. v. cățăra.
14. [Șăineanu, ed. VI] acățărà v. a se sui pe ceva agățându-se cu mâinile: acățârându-se din colț în colț ISP.
15. [Scriban] acáțăr, V. cáțăr.
16. [Scriban] cáțăr (mă), a cățărá v. refl. (d. cață. V. acăț). Mă suĭ apucîndu-mă cu mînile saŭ cu picĭoarele (ca maĭmuțele, veverițele) saŭ răsucindu-mă orĭ prinzîndu-mă cu cîrceiĭ (ca unele plante: edera, vița, fasolea). – Și mă acáțăr (vest).
17. [DOOM 3] cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 1 sg. să mă cațăr, 3 să se cațăre; imper. 2 sg. afirm. cațără-te; ger. cățărându-mă
18. [DOOM 2] !cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 3 să se cațăre
19. [IVO-III] cațăr, -țări 2, -țăre conj.
20. [DER] cățăra (cațăr, cățărat), vb. – 1. A se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoța. – Var. acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 și DAR consideră contaminare a lui acăța cu bg. katerjă se „a se cățăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. și bg. kacvam „a se cocoța”, katerica „veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăța. – Der. (a)cățător, adj. (care se cațără); cățărătoare, s. f. (ciocănitoare, Picus major).
21. [DAR] cățăra s.f. (reg.) veveriță, cațobâră, coțoligă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL