1. [DEX '09] ABURIRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase etc. sau produse finite la acțiunea aburilor (1) în vederea ameliorării unor însușiri, a ușurării prelucrării lor ulterioare etc. – V. aburi.
2. [MDA2] aburire sf [At: LB / V: ~orire / Pl: ~iri / E: aburi] 1 Expunere la aburi Si: aburit1 (1), aburat1 (1). 2 Exalare. 3 Adiere. 4 (Dom; fig; rar) îmbujorare. 5 (Arg) Inducere în eroare prin cuvinte multe și abile Si: aburare (5) aburit1 (5), amețire, amețit1, vrăjire, vrăjit1. 6 (Pfm) Amețire ușoară Si: aburit1 (6). 7 Suflare.
3. [DLRLC] ABURIRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei. 1. Abur; pîclă ușoară. Spre Moldova – totdeauna aburiri de ape.,.., Pare zarea aceasta așa de tainică! Parcă ascund ceva văile munților, după vălurile acestea ușoare SADOVEANU, O. IV 399. 2. Fig. Adiere. În singurătatea locului, într-un tîrziu, veni o aburire de vînt care trecu ca un geamăt dulce prin ramurile negre de deasupra mea. SADOVEANU, O. III 301. Vin zgomote domoale din sat, arare. O frîntură de cîntec a pornit undeva, departe, apoi a contenit. Trec aburiri de răcoare, ca mîngîieri, – ș-aduc miresme de flori sălbatice. SADOVEANU, O. V 692.
4. [DLRM] ABURIRE, aburiri, s. f. Acțiunea de a (se) aburi și rezultatul ei; abur; pîclă ușoară; adiere.
5. [Șăineanu, ed. VI] aburire f. suflare, exalare.
6. [DEX '09] ABURI, aburesc, vb. IV 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. Fig. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.
7. [MDA2] abori vt vz aburi
8. [MDA2] aborire sf vz aburire
9. [MDA2] aburi [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 38v/1 / Pzi: ~resc / V: abori / E: din abur] 1-2 vtr A (se) expune la aburi Si: abura (1-2). 3 vt (D. materiale, obiecte etc.) A exala. 4 vt (D. vânt) A adia. 5-6 vtr (Dom; fig; rar) A (se) îmbujora. 7 vt (Arg) A induce în eroare prin cuvinte multe și abile Si: a abura (7), a ameți, a vrăji. 8 vr (Pfm) A se ameți ușor Si: (pfm) a abura (8).
10. [CADE] ABURI (-uresc) I. vb. tr. 1 A lăsa să se acopere de aburi, a expune la acțiunea aburilor: l-am aburit cu oțet pîn' a început să curgă nădușala de pe el ¶ 2 A scoate aburi: muscelele... abureau un fum ce se înălța alene (DLVR.) ¶ 3 A acoperi cu aburi: aburi sticla și o șterse (VLAH.). II. vb. intr. 1 A scoate aburi: o minunată felie de mămăliguță… aburea în mjlocul mesei (D.-ZAMF.) ¶ 2 🌦 A sufla lin, a adia: cînd vîntul a aburit, iaca și ei la craiul în ogradă au sosit (CRG.); prinse să aburească un vînticel fierbinte (GRL.). III. vb. refl. 1 A se expune la acțiunea aburilor: avea obiceiul să se aburească cu cărămizi încălzite în foc ¶ 2 A se acoperi cu aburi: geamurile s’au aburit ¶ 3 A se înfierbînta, a se aprinde la față de căldură sau în urma unei emoțiuni: obrazul părintelui Tărăboiu începe să se aburească (SAD.).
11. [DEX '98] ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. A scoate, a produce aburi (1). 3. Refl. (Rar) A se aprinde, a se înroși, a se îmbujora (la față). 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Rar; despre vânt) A adia. – Din abur.
12. [DLRLC] ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Refl. A se acoperi cu aburi (condensați în picături foarte fine). Fereastra se aburise iar, dar se făcea acum cenușie. DUMITRIU, B. F. 78. ◊ Tranz. Își luă ochelarii... îi aburi, îi șterset și-i puse. VLAHUȚĂ, O. AL. II 10. Fig. Pe cei mai mărunței [pești]... Îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. ◊ Fig. (Despre ochi) A se umezi. Lui Mitrea i s-a aburit dintr-o dată negreața ochilor [de bucurie]. SADOVEANU, M. C. 66. 2. Intranz. A scoate aburi. E o zi de primăvară timpurie. Pămîntul aburește sub picioare... Curînd-curînd, pe dezmorțită glie or să roiască tinere tractoare. DEȘLIU, N. 79. Apele aburesc somnoroase, vilele încep a-și deschide ferestrele. VLAHUȚĂ, O. AL. II 33. ◊ Tranz. De-o săptămînă... zăpada se topise; mușcelele, acoperite d-o pojghiță verzuie, abureau un fum ce se-nălța alene. DELAVRANCEA, S. 51. ◊ Tranz. fact. A venit... primăvara, curățind apele de sloi, aburind țarinile, înflorind pămîntul, întinerindu-l. SANDU-ALDEA, U. P. 178. 3. Refl. Fig. A se roși, a se aprinde la față din pricina căldurii sau a unei emoții. Parcă te-ai cam aburit la față, nu știu cum; ce zici, așa-i că-ți vine la socoteală? CREANGĂ, P. 163. 4. Tranz. Fig., A atinge ușor (ca o suflare). Se simți aburit de o senzație dulce, ca și cum o mînă caldă și mîngîietoare îi netezea fruntea. VLAHUȚĂ, O. A. 106. ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. Pe Moldova și pe codri stăteau grămezi mari, alburii de nouri și nici un vînt nu aburea. SADOVEANU, O. I 98. Luminile răsăritului se lămureau și vîntul obosit abia aburea. SADOVEANU, O. I 151.
13. [DLRM] ABURI, aburesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu picături fine provenite din condensarea aburilor (1). 2. Intranz. și tranz. A scoate aburi (1). Codrii aburesc ca după ploaie (VLAHUȚĂ). 3. Refl. Fig. A se aprinde la față; a se înroși. 4. Tranz. Fig. A atinge ușor (ca o suflare). ♦ Intranz. (Despre vînt) A adia ușor. – Din abur.
14. [DCR2] aburi vb. IV (lb. vorbită) A învălui cu vorbele ◊ „Emanoil l-a aburit pe Eduard.” (din abur + -i; comunicat Mihaela Macovei)
15. [Șăineanu, ed. VI] aburì v. 1. a expune la aburi: bolnavul se aburește; 2. a scoate aburi: râurile aburesc; 3. a sufla încetișor: un vânt dulce aburește; 4. a se acoperi cu aburi: geamurile se aburesc.
16. [Scriban] aburésc v. (d. abur). Scot abur: cîmpu aburește. Se zice despre vînt cînd adie: vîntu aburește (cp. și cu boare). V. tr. Expun aburului, acoper c’o ceață provenită din abur, ca atunci cînd sufli pe sticla ochelarilor ca să-i ștergĭ apoĭ. Fig. Amețesc, îmbăt puțin. V. refl. Mă acoper c’o ceață provenită din abur (ca geamurile). Fig. Mă înfierbînt, mă aprind la față. – Vechi și aburez, de unde și aburat, amețit, beat.
17. [DOOM 3] aburire s. f., g.-d. art. aburirii; pl. aburiri
18. [DOOM 2] aburire s. f., g.-d. art. aburirii; pl. aburiri
19. [DOOM 3] aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, 3 sg. aburește, imperf. 1 abuream; conj. prez. 1 sg. să aburesc, 3 să aburească
20. [DOOM 2] aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aburesc, imperf. 3 sg. aburea; conj. prez. 3 să aburească
21. [Argou] a o aburi expr. (eufem.) a practica felația
22. [Argou] aburi, aburesc v. t. a minți, a păcăli
23. [DRAM 2021] abori, aboresc, v.t. (înv.) A inhala. – Din abor, var. dial. a lui abur.
24. [DRAM] abori, vb. intranz. – v. abura.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL