1. [MDA2] abundare sf [At: DA / V: ~ondare / Pl: ~dări / E: abunda] (Înv) Îmbelșugare.
2. [DEX '09] ABUNDA, pers. 3 abundă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate; a prisosi. 2. A avea, a conține; a folosi din belșug. – Din fr. abonder, lat. abundare.
3. [MDA2] abonda vi vz abunda
4. [MDA2] abondare sf vz abundare
5. [MDA2] abunda vi [At: DA / Pzi: 3 ~undă / E: fr abonder, lat abundare] 1 A fi din belșug. 2 A avea din belșug.
6. [CADE] *ABUNDA (-und, -undez) vb. intr. (întrebuințat mai adesea la pers. a treia) A fi în belșug, cu prisosință, cu îndestulare, în mare cantitate: tot felul de pești abundă în aceste bălți [fr. abonder < lat.].
7. [DLRLC] ABUNDA, pers. 3 abundă, vb. I. Intranz. A fi, a se găsi, a exista din abundență. Pe piață abundă produsele alimentare. ♦ (Franțuzism rar; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A poseda din belșug. Articolele din presa imperialistă abundă în argumente false. – Prez. ind. și: (nerecomandabil) abundează (IBRĂILEANU, A. 104).
8. [DLRM] ABUNDA, pers. 3 abundă, vb. I. Intranz. 1. A fi, a se găsi din belșug, în mare cantitate. 2. A avea, a conține, a folosi din belșug. Piesa abundă în scene comice. – Fr. abonder (lat. lit. abundare).
9. [DN] ABUNDA vb. I. intr. 1. A fi din belșug, a prisosi. 2. (Rar) A avea, a poseda din belșug. [Cf. lat. abundare, fr. abonder].
10. [MDN '00] abunda vb. intr. a fi, a se găsi, a avea din belșug. (după fr. abonder, lat. abundare)
11. [Șăineanu, ed. VI] abundà v. a prisosi: România abundă în vii.
12. [Scriban] *abúnd și -éz, a -á v. intr. (lat. abundare, d. unda, undă val). Îs în abundanță: grîu abundă în țară. Îs îmbelșugat: țara abundă în grîŭ.
13. [DOOM 3] abunda (a ~) vb., ind. prez. 3 abundă, imperf. 3 pl. abundau; conj. prez. 3 să abunde
14. [DOOM 2] abunda (a ~) vb., ind. prez. 3 abundă; ger. abundând
15. [IVO-III] abund.
16. [DER] abunda (-d, -at), vb. – A fi, a se găsi din belșug, a prisosi. < Lat. abundare (sec. XIX). Puțin folosit, mai ales la pers. a 3-a, ceea ce explică oscilația între abund și abundez. Der. abundent, adj.; abundență, s. f. Amîndouă formele sînt dezaprobate de unii gramaticieni conservatori, care pledează pentru abundant și abundanță. Totuși primele forme s-au generalizat, datorită confuziei ușor de făcut între terminațiile fr. -ant și -ent: fr. abondant > abundent și fr. contondant > contundent, ca și fr. pénitent > penitent.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL