1. [DEX '09] ABSOLUȚIUNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când fapta imputată nu este prevăzută de lege sau când săvârșirea ei a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.
2. [MDA2] absoluțiune sf [At: DA / V: ~ție / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr absolution, lat absolutio] Iertare a păcatelor acordată, de obicei, de papă.
3. [CADE] *ABSOLUȚIUNE sf. 1 ⚖️ Judecată prin care nu se dă nici-o osîndă unui vinovat din pricină că legea nu prevede pedeapsă pentru delictul făptuit ¶ 2 ⛪ Iertarea păcatelor, deslegare de păcate [fr. < lat.].
4. [DEX '98] ABSOLUȚIUNE, absoluțiuni, s. f. 1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. absolution, lat. absolutio, -onis.
5. [DN] ABSOLUȚIUNE s.f. 1. Scutire, iertare de pedeapsă a unui acuzat cînd faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau cînd săvîrșirea lui a fost justificată. 2. Iertare a păcatelor (dată de obicei de către papă). [Pron. -ți-u-. / cf. lat. absolutio, fr. absolution].
6. [MDN '00] absoluțiune s. f. 1. absolvire (2). 2. iertare a păcatelor (de către papă). (< fr. absolution, lat. absolutio)
7. [Șăineanu, ed. VI] absoluți(un)e f. iertarea păcatelor (la Catolici).
8. [Scriban] *absoluțiúne f. (lat. absolútio, -ónis V. soluțiune). ĭertare, remisiune. Absolvare, terminarea unuĭ studiŭ, uneĭ învățăturĭ. – Și -uție.
9. [MDA2] absoluție sf vz absoluțiune
10. [DOOM 3] absoluțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiunii; pl. absoluțiuni
11. [DOOM 2] absoluțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. absoluțiunii; pl. absoluțiuni
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL