1. [DEX '09] ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Înv.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.
2. [MDA2] absolutoriu, ~ie [At: MAIORESCU, CR. II, 133 / Pl: ~ii / E: lat absolutorius, ger Absolutorium] 1 a (înv) Care atestă terminarea studiilor. 2 sn (Trs; liv) Certificat de absolvire a unei școli superioare.
3. [CADE] *ABSOLUTORIU I. adj. ⚖️ ⛪ Care dă absoluțiunea (unui delict, unui păcat): judecată absolutorie. II. (pl. -torii) sn. Tr.-Carp. 🖋 Absolvire; diplomă de absolvire [fr. absolutoire și germ. Absolutorium < lat.].
4. [DEX '98] ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.
5. [DEX '96] ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj., s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S. n. (Livr.) Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.
6. [DN] ABSOLUTORIU, -IE adj. Care absolvă, iartă un delict, un păcat etc. // s.n. Certificat, adeverință de absolvire a unei școli superioare. [Pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium].
7. [MDN '00] absolutoriu, -ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație. 2. act de absolvire a unei școli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
8. [Scriban] *absolutóriŭ, -ie adj. (lat. absolutorius). De absoluțiune, de achitare, de ĭertare: scrisoare absolutorie. S. n. Trans. Sec. 19 (după germ. absolutorium, lat. absolutorium, medicament suveran). Certificat de absolvire.
9. [DOOM 3] absolutoriu2 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. absolutorii
10. [DOOM 3] absolutoriu1 (înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. absolutoriul; pl. absolutorii, art. absolutoriile (desp. -ri-i-)
11. [DOOM 2] absolutoriu2 (înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. absolutoriul; pl. absolutorii, art. absolutoriile (-ri-i-)
12. [DOOM 2] absolutoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutorie (-ri-e); pl. m. și f. absolutorii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL