1. [DEX '09] ABRAZIUNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion.
2. [MDA2] abraziune sf [At: DEX2 / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr abrasion] 1 Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2 Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur Si: abrazare.
3. [DLRLC] ABRAZIUNE, abraziuni, s. f. 1. Acțiunea de roaderi exercitată de valurile mărilor și oceanelor asupra țărmurilor. V. eroziune. 2. Acțiunea de uzură prin frecare, exercitată de un corp dur asupra altui corp mai puțin dur. – Pronunțat: -zi-u-.
4. [DLRM] ABRAZIUNE, abraziuni, s. f. 1. Roadere a țărmurilor de către valurile mării. 2. Roadere a unui corp prin frecarea lui de alt corp mai dur. [Pr.: -zi-u-] – Fr. abrasion.
5. [DN] ABRAZIUNE s.f. 1. Proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor. 2. Roadere a unui corp rezultată din frecarea lui cu altul mai dur; abrazare. [< fr. abrasion].
6. [MDN '00] abraziune s. f. 1. roadere a scoarței terestre datorită vântului sau curenților apei. 2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv. (< fr. abrasion, lat. abrasio)
7. [DLRC] abraziune s.f. Roaderea unui corp prin frecare de alt corp mai dur.
8. [Scriban] *abraziúne, f. (lat. abrásio, -ónis, d. ab-rádere a rade). Med. Radere, răzuĭală.
9. [DOOM 3] abraziune (desp. a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziunii; pl. abraziuni
10. [DOOM 2] abraziune (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziunii; pl. abraziuni
11. [MDO] abraziune
12. [Petro-Sedim] abraziune, (engl. = abrasion) proces de eroziune a țărmurilor marine și lacustre, desfășurat sub acțiunea mecanică a valurilor, mareelor, curenților, blocurilor de gheață etc. A. marină este foarte activă în dreptul țărmurilor înalte, cantitatea de material clastic eliberată fiind dependentă de natura petrografică și de structura geologică a țărmurilor respective. Prin a. îndelungată, faleza se retrage, lăsând în fața ei o plat. de a. care, afectată de mișcări oscilatorii verticale, devine terasă de a. (emersă sau submersă). acaustobiolit,(engl. = acaustobiolith) rocă sedimentară, organoge-nă, necombustibilă; ex. calcar recifal, radio-larit etc. Ant. caustobiolit. accesoriu, constituent ∼, (engl. = accsessory) calificativ atribuit unui min. existent în roci în cantități reduse, de regulă sub 5%, care nu influențează diagnos-ticul și rezultatul analizelor (zircon, rutil, apatit în rocile magmatice; granat, spinel, disten în rocile metamorfice); în rocile sedimentare clastice min. a. sunt remaniate din formațiuni preexistente și constituie fracțiunea grea a acestora. V. min. grele. În cazul piroclastitelor, min. a. sunt fragmentele provenite din efuziuni sau extruziuni mai vechi (Carozzi, 1960).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL