1. [DEX '09] ABJURARE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura.
2. [MDA2] abjurare sf [At: CADE / Pl: ~rări / E: abjura] Renegare publică a unei credințe religioase, a unei doctrine, a unei concepții etc. Si: abjurat1.
3. [DEXI] abjuráre s.f. (relig.; în creștinism și islamism) Renunțare solemnă și definitivă la o altă religie sau doctrină practicată pînă atunci, considerată falsă sau greșită; abjurație. ♦ Formulă scrisă sau orală prin care se exprimă această renunțare. ♦ gener. Renegare publică a unei credințe, a unei doctrine, a unei opinii etc. • pl. -ări. /v. abjura.
4. [CADE] *ABJURARE, *ABJURAȚIUNE, *ABJURAȚIE sf. Faptul de a abjura [fr.< lat.].
5. [DLRM] ABJURARE, abjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abjura și rezultatul ei.
6. [DN] ABJURARE s.f. Renegare, renunțare publică (la o idee, la o doctrină etc.); abjurație. [< abjura].
7. [Șăineanu, ed. VI] abjurare f. renunțare solemnă la o erezie. Abjurările cele mai celebre au fost: a lui Enric IV în 1593 și a reginei Cristina de Suedia în 1665 (amândoi făcându-se, din protestanți, catolici).
8. [DEX '09] ABJURA, abjur, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.
9. [MDA2] abjura vt [At: MACEDONSKI, O. II, 117/ Pzi: ~jur / E: fr abjurer, lat abjurare] A nega, public, o credință religioasă, o doctrină, o concepție etc.
10. [DEXI] abjurá vb. I. tr. (compl. indică credințe, doctrine, opinii etc.) A renega public. ♦ Gener. A renunța definitiv. • prez.ind. abjúr. / <fr. abjurer, lat. abiurare „a tăgădui”.
11. [CADE] *ABJURA (-jur) vb. tr. 1 ⛪ A se lepăda cu jurămînt de o religie, de o credință ¶ 2 A renunța cu desăvîrșire la o părere, la o doctrină [fr.< lat].
12. [DLRLC] ABJURA, abjur, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117.
13. [DLRM] ABJURA, abjur, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. – Fr. abjurer (lat. lit. abjurare).
14. [DN] ABJURA vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunța la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].
15. [MDN '00] abjura vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)
16. [Șăineanu, ed. VI] abjurà v. 1. a se lepăda prin jurământ de o religiune, de o doctrină; 2. fig. a renunța la o părere, a părăsi cu totul.
17. [Scriban] *abjúr, a -á v. tr. (lat. ab-júro, -are). Renunț publicamente de la o religiune. Fig. Renunț la o opiniune, la un sentiment
18. [Scriban] *abjurațiúne f. (lat. abjurátio, -ónis). Acțiunea de a abjura. – Și -áție, dar ob. -are.
19. [DOOM 3] abjurare s. f., g.-d. art. abjurării; pl. abjurări
20. [DOOM 2] abjurare s. f., g.-d. art. abjurării; pl. abjurări
21. [DOOM 3] abjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abjur, 3 abjură; conj. prez. 1 sg. să abjur, 3 să abjure
22. [DOOM 2] abjura (a ~) vb., ind. prez. 3 abjură
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL